Reclamă

După 16 ani de absență de pe scenele din România, trupa A.S.I.A se reunește în cadrul unui concert aniversar. Celebrele hit-uri care au fost pe buzele tuturor o să mai poată să fie auzite iar. Fanii sunt nerăbdători să le audă pe cele patru membre ale trupei cântând, din nou, împreună.

În anul 2006, trupa A.S.I.A s-a destrămat, iar cele patru membre ale acesteia au luat-o pe drumuri diferite. Însă, acum, cu ocazia concertului aniversar pe care Iana Novac, fostă membră, îl va susține la Sala Palatului, cele patru se vor reuni și își vor încânta publicul. Anca Neacșu, Sorana Darclee și Alina Crișan și Iana Novac vor susține un concert de zile mari, exact ca pe vremuri.

Inițiatoarea reuniunii a fost Iana Novac, care și-a dorit ca pe scena de la Sala Palatului să fie și colegele sale, alături de care a făcut primii pași pe scena muzicală românească.

„Vor fi invitatele mele în spectacol. Vom avea câteva momente cu orchestra metropolitană și cu cele mai cunoscute refrene. E concertul meu aniversar, iar eu m-am lansat în România cu trupa A.S.I.A. și era normal să fie și ele, în distribuția în care am fost eu – cu Sorana, Alina și Anca, după ce eu am înlocuit-o pe Irina. Va fi un moment mai special. Toate suntem doamne acum, nu mai puteam cânta pe negative, acum trebuie să fim la alt nivel”, a declarat Iana Novac, potrivit ego.ro.

Reuniunea trupei A.S.I.A, la un pas de eșec

Deși acum lucrurile au intrat în linie dreaptă și concertul este garantat, reuniunea celebrei trupe era la un pas de a nu avea loc. Mai exact, Alina Crișan cântă în prezent alături de Direcția 5, iar contractul pe care îl are îi interzicea alte colaborări. Însă, spre bucuria tuturor, Alina a reușit să obțină o „învoire” specială și o să fie alături de colegele sale pe scenă.

„Eu cânt un pop clasic, nu mai are legătură cu ce cântam în A.S.I.A. Asta mă reprezintă în totalitate. Nu-i muzică pentru toată lumea, dar există public pentru asta. Asta am studiat, pentru asta m-am pregătit pe viață. Alina cântă cu Direcția 5, inițial nu știa dacă poate veni. Dar va fi și ea prezentă.

Trebuia să fie pe 7 iunie dar suntem nevoiți să-l reprogramăm pentru la toamnă din motive tehnice. E vorba însă și despre acte nefinalizate. Am crezut că într-o lună și jumătate o să reușim să punem totul la punct, dar nu se poate cu birocrația din România. Apucasem să facem deja un repertoriu împreună cu fetele.”, a mai declarata Iana Novac.


Reclamă

Share.

Absolventă a Facultății de Comunicare și Relații Publice, SNSPA. A urmat mai multe cursuri de Multimedia – Radio și Televiziune, activează în presa online de trei ani. În prezent este redactor al publicației Substanțial.ro. Este bine ancorată în tot ceea ce ține de showbiz și la curent cu ultimele noutăți.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro