Sari la conținut
Ultimele știri
Actualitate

Un turist și-a pierdut viața pe Vârful Leaota după ce s-a rătăcit din cauza condițiilor meteo nefavorabile

  • Publicat:
  • 1 minut de citit
Un turist și-a pierdut viața pe Vârful Leaota după ce s-a rătăcit din cauza condițiilor meteo nefavorabile

Unul dintre cei trei turiști care s-au rătăcit duminică pe munte, în zona Vârfului Leaota, a murit după ce a fost surprins de vremea rea și lăsarea întunericului. Echipa Salvamont a reușit să-i găsească după câteva ore de căutări, însă victimei nu i s-a mai putut salva viața, suferind răni grave în urma unei căzături pe zăpadă.

Potrivit Salvamont, turiștii au părăsit traseul și au intrat într-o zonă periculoasă. În urma unei erori de orientare, cel care și-a pierdut viața a căzut și a alunecat o distanță mare pe zăpadă. „Din păcate persoana aflată în stare gravă, datorită traumatismelor, nu a rezistat și a decedat. O eroare de orientare a făcut ca grupul să intre într-o zonă periculoasă unde victima a căzut și a alunecat pe zăpadă o distanță destul de mare”, a relatat Salvamont pe pagina de Facebook.

Echipa de salvare a depus eforturi considerabile pentru a-i găsi, căutările desfășurându-se prin viscol și zăpadă. În ciuda faptului că salvatorii i-au acordat primul ajutor și au făcut un foc pentru a-și menține căldura, starea turistului rănit nu s-a îmbunătățit.

Acțiunea Salvamont a fost complicată de condițiile meteo nefavorabile și riscul crescut de avalanșă. În total, 23 de persoane au fost surprinse de vremea rea în zona vârfului Leaota. Primul grup, format din 20 de oameni, a fost ghidat cu succes la sigur la Cantonul Brătei. Al doilea grup, din care făcea parte și victima, a fost localizat mai târziu, intervenția salvatorilor fiind îngreunată de condițiile periculoase.

Una dintre cele trei persoane a fost încă de la început în stare gravă, au anunțat reprezentanții Salvamont înainte de a-i localiza. Din păcate, eforturile echipei de salvare nu au fost suficiente pentru a-i salva viața.

Te-ar putea interesa și

Citește mai multe în Actualitate