Reclamă

Un tânăr de 19 ani din Iași a obținut media 9,38 la examenul de Bacalaureat, în timp ce se afla în Centrul de Detenție Tichilești de la Brăila, având cea mai mare medie dintre toți elevii unui liceu din oraș.

Tânărul, condamnat pentru viol în urmă cu patru ani, a ajuns în decembrie 2024 în Centrul de Detenție Tichilești. Și-a dorit să susțină examenul de Bacalaureat și s-a transferat la Colegiul Tehnic Costin Nenițescu. „A fost dificil, au fost momente când poate nu am avut motivație să învăț, dar am reușit să trec peste acele momente gândindu-mă că viitorul meu merită un pic mai mult,” a declarat elevul.

Tânărul a reușit să promoveze examenul cu 10 la matematică, 9,40 la limba și literatura română și 8,75 la fizică. Anişoara Tacciu, profesor de matematică la Centrul de Detenție Tichilești Brăila, a menționat: „Foarte riguros, foarte logic, educat, cu bun simț, dornic să învețe, căruia nu era nevoie să îi explici de două ori același lucru, era foarte receptiv, ghinionul a făcut – sau teribilismul vârstei a făcut să ajungă aici.”

Angelica Muşat, directorul centrului, a adăugat: „9,38, media elevului despre care discutăm acum. Și am trimis întotdeauna, când a fost necesar, manuale, pachete de teste, dosare cu exerciții, întotdeauna am dat tot ce a fost nevoie, am colaborat.”

Absolventul a exprimat că își dorește să urmeze facultatea de drept. „Cumva am experimentat toate părțile sistemului juridic românesc și poate că am simțit că este nevoie de o atingere fresh, de o generație nouă. Sper să aduc o schimbare, mai multe schimbări,” a explicat acesta.

În luna noiembrie, tânărul va fi eliberat condiționat și va putea să meargă fizic la facultate.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro