Reclamă

Un tablou celebru al maestrului renascentist Tițian, care a fost furat de două ori, în 1809 și în 1995, va fi scos la licitație în luna iulie. Opera, intitulată „Odihna în timpul Fugii în Egipt”, a fost găsită într-o plasă de plastic dintr-o stație de autobuz din Londra.

Se presupune că pictorul venețian Tițian a realizat „Odihna în timpul Fugii în Egipt” în 1508, când avea 20 de ani. Pictura, care măsoară 60 de centimetri în lățime, o înfățișează pe Fecioara Maria legănându-l pe Isus, în timp ce Iosif îi privește.

Prima mențiune a tabloului datează de la începutul secolului al XVII-lea, când făcea parte din colecția unui comerciant venețian de mirodenii. Ulterior, a fost deținut de diverși aristocrați, împărați și nobili din întreaga Europă, conform publicației The Guardian.

În 1878, tabloul a fost achiziționat de al 4-lea marchiz de Bath la o licitație a casei Christie’s. Acum, aceeași casă de licitații din Londra va vinde opera pe 2 iulie, în numele ultimului marchiz de Bath. Se estimează că tabloul va fi vândut cu o sumă cuprinsă între 15 și 25 de milioane de lire sterline, adică între 18 și 30 de milioane de euro.

Tabloul a fost furat de două ori în istoria sa: prima dată în 1809, de la Palatul Belvedere din Viena, de către trupele lui Napoleon Bonaparte, și a doua oară la mijlocul anilor 1990, când a fost sustrasă din Longleat House, reședința marchizilor de Bath din Wiltshire.

Potrivit descrierii de pe site-ul Christie’s, pictura a fost „prețuită pentru scena sa viu colorată a vieții de familie” și că, „precum subiecții săi, „Odihna în timpul Fugii în Egipt” a fost într-o călătorie lungă și plină de evenimente – o călătorie care este departe de a se termina.”

Unul dintre cele mai dramatice episoade din istoria tabloului s-a petrecut în 1995, când a fost furat din salonul de la primul etaj al casei Longleat. După o vânătoare de șapte ani, pictura, evaluată la peste 5 milioane de lire sterline la acea vreme, a fost găsită într-o plasă de cumpărături din plastic, într-o stație de autobuz din Londra. Recuperarea a fost realizată de Charles Hill, fost șef al unității de artă și antichități din Scotland Yard.

Hill, care a murit în 2021, a declarat că a fost condus la locul unde se afla tabloul de un bărbat care a cerut o recompensă de 100.000 de lire sterline. Hill este cunoscut și pentru recuperarea tabloului lui Edvard Munch, „The Scream”, furat de la Muzeul Național din Oslo în 1994.


Reclamă

Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2025 Editura Substantial SRL – substantial.ro