Un român a pus pe jar autoritățile din Statele Unite ale Americii. Tânărul a reușit să păcălească sute de oameni și să obțină bani. Dar când i-au percheziționat mașina, agenții FBI au rămas șocați de ceea ce au găsit.
Numele tânărului este Giovani Radu și are 22 de ani. Românul putea fi adesea întâlnit pe străzile din Palm Beach, unde cânta. Nu ca să-și câștige traiul, spunea el, ci ca să adune bani pentru copilul său bolnav. Iar cei mai mulți îl credeau și îi dădeau sume frumoase de bani.
Doar că într-o zi, întregul său plan a fost dat peste cap. Polițiștii l-au luat la întrebări, iar el a încercat să fugă și s-a urcat în mașina sa. La scurt timp a fost oprit de agenți, care i-au percheziționat mașina. Oamenii legii au rămas șocați când au văzut ce se ascundea în portbagaj.
Ce ținea ascuns în portbagajul mașinii românul
Românul ascundea acolo sume mari de bani în numerar, dar și numeroase obiecte de lux. Printre acestea se numără diferite piese vestimentare, de la cele mai mari case de modă cum ar fi Prada, Gucci sau Armani. Și asta nu e tot. Polițiștii au mai găsit și chitanțe bancare pentru depozite și transferuri din ultimul an.
În total, tânărul avea o adevărată avere. Avea în conturi nu mai puțin de 80.000 de dolari. Bani probabil obținuți de la oameni, care i-au crezut povestea cu copilul bolnav și i-au oferit sub formă de donații.
Giovani era, de fapt un impostor. Se folosea de diverse pancarte cu diverse mesaje pentru donații și mințea că are acasă un copil bolnav, care avea nevoie de tratament. În realitate însă, el nu doar că nu folosea banii obținuți de la oameni după cum pretindea, dar nu era nici măcar părinte.
Iar după ce l-au reținut, autoritățile au mai făcut o descoperire care i-a lăsat mască. Tânărul nici măcar nu avea documentele necesare pentru a se afla în Statele Unite ale Americii.
Giovani Radu este acum acuzat de fraudă și solicitare de donații sub pretext fals. Iar cazul său a fost preluat de agenții FBI, care au demarat o anchetă.