Reclamă

Un poștaș din București a fost trimis în judecată după ce a furat banii pe care trebuia să-i livreze pensionarilor. Bărbatul a falsificat semnătura beneficiarilor, apoi le-a luat banii și i-a jucat la păcănele.

Un poștaș a luat banii de pensii și i-a băgat la păcănele

Dorința unui bărbat să se îmbogățească îl va costa ani de libertate. Poștaș în București, a decis să-și încerce norocul la jocurile de noroc. Doar că nu s-a folosit de banii săi, ci de pensiile bătrânilor cărora trebuia să le livreze sumele.

Ca să nu dea de bănuit, individul le-a falsificat semnătura beneficiarilor. Apoi, a dus mandatele de primire semnate la sediul poștal de care aparținea, ca să pară că persoanele în cauză și-au primit drepturile bănești.

Ar fi vorba despre 4 persoane păgubite: 3 pensionari și o persoană care primea ajutor de asistență socială.

Apoi a luat banii și s-a dus la casino, unde i-a jucat la păcănele. Conform datelor din anchetă, s-a dus la o sală de jocuri de noroc din Sectorul 5 al Bucureștiului.

Câți bani a reușit individul să ia din pensiile bucureștenilor

Suma pe care a luat-o este imensă:  140.000 de lei, bani de care depindeau vârstnicii din capitală.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 a transmis vineri că acesta a fost trimis în judecată. I se aduc acuzații extrem de grave: delapidare, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.

Din informațiile pe care le-au strâns procurorii, se pare că individul nu a apucat să joace toți banii în sala de jocuri. A pierdut 90.110 lei și a restituit autorităților restul de 51.850 lei pe care-i avea.

Prejudiciul total cauzat Companiei Naţionale Poşta Română SA, în această situaţie, se ridică la 14.454 de lei.

Incidentul a avut loc în luna august a acestui an, iar în toată această perioadă fostul poștaș a fost cercetat în libertate, sub control judiciar. Rămâne de văzut ce pedeapsă va primi pentru faptele sale.


Reclamă

Share.

Sunt Simona Păun, o tânără jurnalistă cu studii în litere. Combinez pasiunea pentru scris cu o neînfricată ambiție. Chiar dacă sunt la început de drum, sunt deja recunoscută pentru investigațiile mele profunde și abordarea meticuloasă. Viitorul pare strălucit în fața mea.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro