Un ofițer de poliție a reușit să-și ascundă infracțiunile în spatele meseriei sale timp de 20 de ani.

A avut relații cu mai multe femei, pe care le-a violat și le-a abuzat fizic și emoțional. Totul a ieșit la iveală abia acum.

Polițistul care și-a încălcat jurământul să apere și să protejeze societatea era stabilit în Londra. Pe numele său David Carrick, a profitat de poziția pe care o avea și a sedus și abuzat mai multe persoane. Și asta în timp ce colegii săi de la muncă, toți oameni ai legii, nu au bănuit nicio secundă ce viață dublă duce colegul lor.

Anchetatorii britanici au descoperit că ofițerul a început să abuzeze femei în 2003. Abia în anul 2020 a ieșit totul la iveală, iar el a fost tras la răspundere pentru faptele sale oribile. E vorba de 49 de infracțiuni, iar victime i-au fost 9 femei.

Cum reușea polițistul violator să-și „cucerească” victimele

Ca să-și ademenească victimele, Carrick se folosea de meseria și de uniforma sa. Avea conturi pe mai multe platforme de matrimoniale online, unde discuta cu numeroase femei. Iar faptul că ocupația sa inspira încredere la ajutat să facă numeroase cuceriri.

După ce le câștiga încrederea victimelor, începea un adevărat coșmar. Sub pretextul sentimentelor pe care le avea pentru ele, le controla viețile și relațiile pe care le aveau cu cei din jur. Unele dintre ele au avut chiar interdicție să vorbească cu propriile lor familii.

Însă atunci când își îmbrăca uniforma de polițist și ajungea la muncă, David Carrick era cu totul alt om. Timp de 18 ani, niciunul dintre colegii săi nu a bănuit de ce era în stare.

Ar fi trebuit să-i observăm tipul de comportament abuziv și, pentru că nu am făcut-o, am ratat oportunitățile de a-l îndepărta din poliție. Ne pare foarte rău că putând continua să-și folosească rolul de ofițer de poliție a prelungit suferința victimelor sale. a transmis Jaswant Narwal, procurorul-șef al Crown Prosecution Service.

Autoritățile încearcă acum să își dea seama cum de a scăpat bărbatul cu infracțiunile sale atât de mult timp.

Cazul său a șocat o țară întreagă și a pornit multe discuții în mediul public. Chiar și premierul Marii Britanii, Rishi Sunak, a transmis că își transmite toate gândurile bune către victimele polițistului violator.