Reclamă
Reclamă

Un nou val de căldură începe să se abată luni asupra Balcanilor, la trei săptămâni după ce precedentul a provocat pene de curent în mai multe ţări din regiune.

În Albania, unde temperaturile depăşesc 40 de grade Celsius, guvernul a anunţat luni dimineaţă că „orice incendiu deliberat sau accidental” este pedepsit cu până la 15 ani de închisoare. „Creşterea temperaturilor în Albania sporeşte riscul de incendii, care pot avea consecinţe dezastruoase pentru mediu şi pot pune în pericol viaţa locuitorilor, deoarece vântul permite propagarea focului”, explică un comunicat al Ministerului Apărării. „O singură scânteie poate provoca pagube inestimabile”, avertizează ministerul, care a postat un videoclip de sensibilizare pe reţelele sociale.

În Serbia, Institutul hidrometeorologic (RHMZ) a avertizat luni cu privire la un puternic val de căldură, aşteptat să dureze toată săptămâna, cu temperaturi care vor atinge 40 de grade Celsius şi nopţi „tropicale” în zonele urbane. Valul de căldură va fi însoţit de deficite pluviometrice importante, potrivit RHMZ, iar o alertă meteo portocalie, indicând condiţii meteorologice periculoase, a fost declanşată pentru o mare parte a ţării.

Reclamă

În Kosovo, cetăţenii sunt îndemnaţi să evite pe cât posibil ieşirile la soare. „Indicele UV va fi foarte ridicat”, au prevenit autorităţile, îndemnând şoferii să fie atenţi.

La 21 iunie, în timpul precedentului val de căldură din regiune, pene de curent de mare amploare au afectat Muntenegru, Bosnia, Croaţia şi Albania. Temperatura medie globală din ultimele 12 luni (iulie 2023 – iunie 2024) este cea mai ridicată înregistrată vreodată, potrivit observatorului european Copernicus.

Valurile de căldură repetate sunt un indicator al încălzirii globale legate de schimbările climatice, subliniază oamenii de ştiinţă.

Reclamă
Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro