De astăzi, showbiz-ul românesc mai are încă un tătic.

Una dintre vedetele de la Pro Tv a devenit tată de băiat și este cât se poate de mândru. Proaspătul părinte le-a dat vestea cea mare și fanilor din mediul online și a postat prima fotografie alături de cel mic.

Alex Dima, realizatorul emisiunii „România, te iubesc” de la Pro Tv a devenit astăzi tată de băiat. Partenera acestuia a adus pe lumea primul lor copil, iar cei doi sunt în culmea fericirii. Alex Dima mai are o fată dintr-o relație anterioară, iar acum peisajul s-a întregit pentru el.

Vedeta Pro Tv le-a dat marea veste și fanilor din mediul online. Acesta a postat pe rețele sociale prima fotografie alături de micuț, pe care a însoțit-o de un mesaj emoționant.

„O minune de copil a venit pe lume! Sunt și tată de băiat! Familia noastră trăiește valuri de sentimente, am râs, am plâns, râdem, ne bucuram din plin de aceste momente minunate. De acest dar care ne zâmbește și gungurește.

Dacă vă aruncați o privire spre cer, prin al 9-lea o să ne zăriți și pe noi cum îl adulmecăm pe micul prunc pe toate părțile. Ne-a arătat și că poate să țipe din toți rărunchii. Urmează acum nopțile nedormite (sper să demonteze acest mit), scutece, muzică din jucării și toată aventura. Aștept cu nerăbdare! Să fim și să fiți sănătoși!”, a fost mesajul transmis de Alex Dima.

Un nou tătic în showbiz! Vedeta de la Pro Tv are acum și un băiețel. Prima imagine cu bebelușul
Instagram

Alex Dima, o poveste de dragoste tumultoasă

În urmă cu 13 ani, Alex Dima și-a pierdut prima soție din cauza cancerului. După o perioadă de suferință, acesta și-a refăcut viața alături de Georgiana, cea care l-a făcut, din nou, tătic. Cei doi s-au văzut pentru prima dată în aeroport. Atunci Georgiana i-a captat atenția, însă au mers pe drumuri separate.

Ulterior, soarta i-a adus, din nou, împreună. Atunci când au vorbit pentru prima dată, Georgiana i-a mărturisit că îi era destul de antipatic, cunoscându-l doar de la televizor. Însă, părerile s-au schimbat repede, iar acum cei doi formează un cuplu solid.

„Sunt de aproape 6 ani cu Georgiana. Nu am cunoscut-o în aeroport, am văzut-o în aeroport. Eram la un eveniment la Timișoara și ea tot așa, cu treabă pe acolo și când am ajuns la aeroport am sesizat-o. Cred că și ea pe mine, adică, mi-a spus că m-a remarcat. Am avut un contact, iar când am ajuns la filtru, aproape de poartă, cumva a fost obraznică și s-a băgat în fața mea.

M-am uitat de vreo 2-3 ori în aeroport, am văzut-o și în avion. Sunt om serios, ce era să zic: mă știi de la televizor? De aia te uiți la mine. Eu nu te știu. Nu am vorbit, ne-am văzut fiecare de ale noastre. Doar ne-am uitat unul la altul.

Ochii și tupeul m-au atras foarte mult la ea. După o lună sau chiar mai bine am fost chemat, ea lucra într-o bancă. Și am fost chemat să vorbesc acolo despre copiii din Magic Camp. Nu a fost mâna ei, acolo ne-am găsit.  Ea se ocupa cu povestea asta, ne-am întâlnit și uite că din vorbă-n vorbă au trecut 6 ani.”, declara Alex Dima.