Reclamă

Problemele unei comunităţi sunt cel mai eficient rezolvate la nivel local, atunci când persoanele cu putere de decizie sau influenţă, precum și cu dorință de schimbare se implică în mod real. De aceea, este esenţială participarea activă la procesul de luare a deciziilor a Structurilor Comunitare Consultative, grupuri informale, constituite din lideri formali și informali ai comunității (asistent social, director de școală, preotul, politistul de proximitate, medicul de familie), care identifică nevoile comunității și încearcă să găsească soluţii la problemele sociale.

Fundaţia World Vision România a organizat joi, 6 februarie, o dezbatere în cadrul căreia reprezentanţi ai administraţiei publice centrale (Autoritatea Naţională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii, Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei), autorităţi publice locale şi judeţene, reprezentanţi ai societăţii civile şi experţi în politici publice au răspuns întrebărilor legate de rolul Structurilor Comunitare Consultative în dezvoltarea armonioasă a comunităţilor, legislaţia în domeniu şi cum poate fi aceasta să fie îmbunătăţită pentru ca structurile să funcţioneze în mod optim.

Pentru că Structurile Comunitare Consultative sunt doar menţionate în legislaţie, fără să fie furnizate mai multe detalii despre cum ar trebui acestea să funcţioneze pentru a veni în folosul comunităţii, Fundaţia World Vision România, cu o experienţă de 30 de ani în dezvoltare comunitară și protecția copilului, a elaborat o politică publică, o metodologie privind constituirea și funcționarea structurilor comunitare consultative la nivelul comunităților locale, un ghid de funcţionare, precum și un proiect de lege pentru completarea și modificarea Legii Asistenței Sociale nr.292/2011, pentru o reglementare detaliată a structurilor comunitare consultative care se înființează la nivel local, pentru ca acestea să furnizeze mai uşor servicii sociale pentru cetăţenii care au nevoie. În plus, în 18 comunităţi partenere, Fundaţia a contribuit la o mai bună funcţionare a structurilor.

Până în acest moment, documentele menţionate mai sus au primit aprobarea Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, metodologia şi ghidul putând fi folosite în cadrul Structurilor Comunitare Consultative din ţară drept model de funcţionare.

Proiectul Fundației World Vision pune accent pe două aspecte. În primul rând, proiectul creează cadrul legal potrivit prin care o asemenea structură să ajute în mod real la dezvoltarea unei comunităţi şi, în plus, pune accentul pe prevenție, nu doar pe intervenție, astfel încât să diminueze riscurile la care sunt expuse persoanele vulnerabile.

Pentru a identifica în mod corect modul în care legislaţia în domeniu poate fi îmbunătăţită, Fundația World Vision a desfăşurat, pe parcursul ultimilor doi ani, dezbateri în comunitățile rurale, cu toţi factorii implicaţi, de la autorităţi publice locale, judeţene, membri ai structurilor comunitare consultative, a derulat sondaje și a realizat o politică publică care înglobează aceste propuneri.

Există şi comunităţi în România care pot fi un model de bună practică în ceea ce priveşte funcţionarea structurilor comunitare consultative, acolo unde, periodic, oamenii cu putere de decizie din comunitate iau loc la aceeași masă pentru a căuta împreună soluții pentru problemele de zi cu zi. De la directorul şcolii, la asistentul social, preot, medic sau poliţistul din comunitate, la reprezentanţi ai Primăriei, cu toţii se întâlnesc pentru a vedea cum pot să ajute locuitorii comunei lor.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro