Palatul Buckingham dezvăluie noul portret al regelui Charles al III-lea, marcat de lupta împotriva cancerului

Data actualizării: 14/07/2025

Palatul Buckingham a dezvăluit sâmbătă un nou portret al regelui Charles al III-lea, pentru a marca Ziua Forțelor Armate britanice. Acest portret este realizat de Hugo Burnand, cunoscut pentru multiplele sale portrete oficiale ale familiei regale, inclusiv pentru fotografierea nunții lui Charles și Camillei din 2005 și a primului portret oficial al regelui din anul trecut.

Portretul inedit îl prezintă pe rege îmbrăcat într-o redingotă de ceremonie, purtând medaliile militare și sabia sa. Este primul portret oficial al monarhului de la anunțul că suferă de cancer, făcut la începutul acestui an.

Luna trecută, a fost dezvăluit un alt portret realizat de Jonathan Yeo, în care monarhul britanic apare purtând uniforma Gărzilor galeze, regiment al cărui colonel a fost numit în 1975. Acest tablou cu fundal roșu a generat controverse în Marea Britanie.


La nouă luni după încoronarea sa în mai 2023, Palatul Buckingham a anunțat în luna februarie că regele Charles al III-lea suferă de cancer, diagnostic descoperit după o operație la prostată în luna ianuarie. Natura și stadiul bolii nu au fost precizate. Regele și-a reluat activitățile publice în aprilie, participând la comemorarea debarcării Aliaților în Normandia și la parada Trooping the Colour, care îi marchează ziua de naștere.

Citește și:

Anul 2024 a fost deosebit de dificil pentru familia regală britanică. Kate, soția prințului William, suferă și ea de cancer, diagnosticat după o operație abdominală majoră în luna ianuarie. De asemenea, sora regelui, prințesa Anne, a fost spitalizată după ce a suferit o comoție cerebrală.

Citește și:
🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe substantial.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨