Reclamă

Patru polițiști din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Olt au picat marți în plasa ofițerilor Direcției Generale Anticorupție. În timp ce se aflau cu aparatul radar pe DN 65, în zona Pădurea Şaru, din judeţul Olt, au acceptat să primească 400 de lei din partea unui șofer care a încălcat legea. Contra acestor bani, șoferul a scăpat de sancțiune.

Din păcate pentru cei patru polițiști, totul a fost un flagrant organizat de ofițerii Direcției Generale Anticorupție, și au prins organele legii în timp ce luat mită.

„Ofițerii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Olt, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt au prins în flagrant agenți de poliție din cadrul I.P.J. Olt – Serviciul Rutier, în timp ce primeau 400 de lei mită de la un conducător auto pentru a nu aplica măsurile legale de sancționare ca urmare a încălcării unei reglementări la circulația rutieră”, se arată într-un comunicat al DGA.

Polițiștii erau în suspecți din 2019

„În luna aprilie 2019, ofițerii D.G.A. – Serviciul Județean Anticorupție Olt sau sesizat din oficiu cu privire la suspiciuni de corupție la adresa unor polițiști din cadrul I.P.J. Olt – Serviciul Rutier, respectiv primirea unor sume de bani de la participanții la trafic care nu respectau legislația rutieră, în scopul neluării măsurilor legale corespunzătoare. Sesizarea a fost înaintată Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, fiind înregistrat dosar penal în care au fost efectuate cercetări în urma cărora, astăzi, a fost efectuată acțiunea de prindere în flagrant”, au mai spus reprezentanții DGA.

Cei patru polițiști sunt audiați în aceste momente de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro