Culturile agricole sunt amenințate de stoluri întregi de cirori care se năpustesc asupra plantelor. Fermierii susțin că motivul pentru care păsările mănâncă semințe și culturile abia dezvoltate din lipsa hranei. Seceta nu a afectat doar muncă lor ci și habitatul normal al animalelor de câmp și al păsărilor. Ciorile au atentat în special lanurile de porumb, și chiar plantele tulpinile sunt deja mari. Preferatele păsărilor însă sunt semințele care au apucat deja să germineze în pământ. Agricultorii susțin că pagubele au fost făcute într-o proporție uriașă.

„Sunt zeci de hectare afectate de atacul ciorilor. Am investit în utilaje și teren, vrem să muncim, nu să întindem mâna, că alții, dar nu putem. Eu am terenuri lângă groapă de gunoi, sunt distruse în proporție de 99%. ” a declarat un fermier pentru agrointel.ro.

Mai mult, fermierii sunt complet nemulțumiți pentru că susțîn aceștia autoritățile nu iau nici o măsură. legea spune că aceste păsări sunt protejate de lege, iar vânătorii nu pot apară culturile. Cu toate acestea, agricultorii sunt de părere că își vor pierde investiite pentru anul acesta. Cele mai afectate zone sunt în județul Cluj. Înainte de această amenințare agricultură românească mai are un impas uriaș de trecut. Seceta puternică a compromis startul întregului an agricol. Lipsa ploilor și implicit lipsa zăpezii în iarnă care s-a încheiat a afectat serios pământul, acre este pe zi ce trece tot mai uscat. Specialiștii în domeniu susțîn că pentru multe tipuri de culturi chiar și ploile în această perioada nu mai pot salva nimic. În mod cert seceta va aduce după sine o serie de scumpiri care vor fi resimțite în toamna acestui an. Prețul pâinii și al legumelor sunt întotdeauna amenințate de astefl de fenomene.