Un alt divorț zguduie showbiz-ul românesc! După 13 ani de mariaj, Livia Graur, prezentatoare la Prima TV, s-a despărțit de partenerul său. Vedeta a făcut și primele declarații, după ce a luat decizia de a pune stop căsniciei.
Livia Graur a divorțat de tatăl fiicei sale
Livia Graur și soțul ei, Ștefan Răzvan Graur, s-au separat după 13 ani de mariaj. Cei doi au împreună o fiică, pe Renata, în vârstă de 9 ani, motiv pentru care au rămas prieteni. Conform Cancan.ro, prezentatoarea tv și bărbatul au divorțat pe cale amiabilă, la notar.
„Da, este adevărat, am divorțat! Dar nu-mi voi spăla rufele în public, nu am nimic de adăugat. Putem spune că nu mai suntem împreună de la începutul anului. Actele au fost semnate la notar”, a declarat Livia Graur, pentru sursa citată mai sus.
Prezentatoarea știrilor Focus Prima TV și Ștefan Răzvan erau împreună din liceu. Când au împlinit șase ani de căsnicie, cei doi și-au reînnoit jurămintele, la malul mării.
„Clipele acelea îmi vor rămâne veşnic în suflet”, se destăinuia, la momentul respectiv, Livia Graur.
Prezentatoarea tv s-a confruntat cu o formă gravă de COVID-19
La începutul anului, Livia Graur a anunțat că a fost testată pozitiv la noua variantă de coronavirus, Omicron.
„Din păcate, deși m-am ferit timp de doi ani, iată că m-a atins și pe mine. Mare noroc am avut însă să fac o formă foarte ușoară! Nu știu dacă cele trei doze de vaccin au contribuit la asta sau ce anume, dar cert este că am avut câteva frisoane și vocea puțin schimbată. Așa am decis să fac test. Ulterior, doar o stare de nas înfundat și răgușeală ușoară”, a declarat Livia Graur, pentru Click.ro.