Două seisme s-au înregistrat ieri în România. Primul cutremur s-a produs în zona Dobrogea, Tulcea, potrivit Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. Cel de-al doilea cutremur s-a produs în zona Dobrogea, Constanța. Ce magnitudine au înregistrat acestea și unde a fost resimțite?
Un seism cu magnitudinea 2,0 pe scara Richter s-a produs, miercuri la prânz, la ora locală 12:18. Cutremurul a avut loc în zona Dobrogea, Tulcea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).
Seismul a avut loc la o adâncime de 3 kilometri, în apropierea următoarelor oraşe: 68km N de Constanța, 73km SE de Brăila, 85km SE de Galați, 185km N de Varna, 205km E de București, 208km E de Ploiești, 237km NE de Ruse, 238km SE de Bacău, 239km S de Tiraspol, 245km S de Chișinău.
Cel de-al doilea seism a avut loc la câteva minute distanță, la ora locală 13:43. Cutremurul a avut magnitudinea de 2,0 pe scara Richter și a avut loc în zona Dobrogea, Constanța, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).
Seismul s-a produs la o adâncime de 5 kilometri, în apropierea următoarelor oraşe: 30km NV de Constanța, 103km S de Brăila, 122km S de Galați, 133km N de Varna, 179km E de București, 196km E de Ploiești, 199km E de Ruse, 219km N de Burgas, 259km SE de Brașov, 268km SE de Bacău.
Marele cutremur din România
Activitatea seismică intensă din ultimele luni a readus în discuție marele cutremur ce o să vină în România. Specialiștii preconizează că în anii următori va avea loc un cutremur puternic. Momentul în care seismul va lovi depinde de mulți factori și este greu de preconizat cu exactitate.
Până atunci, conform ultimelor date, seismologii consideră că în România s-ar putea produce mai multe cutremure ce pot ajunge până la 5-6 grade pe scara Richter. Acesta sunt așteptate având în vedere ca de mai bine de 10 ani un astfel de seism nu s-a mai produs în România.
„Şi anul trecut această perioadă a anului a fost caracterizată de o intensificare a activităţii seismice. Nu trebuie să ne facem probleme că am avut două cutremure – unul de 4 grade şi altul de 4,3 grade.
Va fi un cutremur cu o magnitudine de peste 7, cu efecte puternice. Însă acest lucru depinde de o multitudine de factori și parametri, precum: ora, anotimpul, locația, epicentrul. Sau unde îi va prinde pe oameni, la serviciu, acasă, la școală etc.
De exemplu, la cutremurul din 4 martie 1977, au căzut multe clădiri. Am văzut blocuri care s-au prăbușit, deși altele care erau în proximitate, mai rău construite, nu au căzut. Prin urmare, a depins și de direcția, poziția, cutremurului. Sunt o mulțime de factori cu privire la producerea cutremurelor. Nu este o chestiune de ghicit cum se va întâmpla exact”, a declarat și fizicianul Mihai Diaconescu, în cadrul unei emisiuni de televiziune.