Deputatul PSD Sebastian Radu, a depus de curând un amendament la Propunerea legislativă pentru abrogarea pensiilor speciale care se află în dezbatere în Camera Deputaţilor.
Amendamentul prevede o hotărâre în care persoanele care au avut calitatea de şef al statului român beneficiază pe durata vieţii de o indemnizaţie lunară în cuantum egal cu 75% din indemnizaţia acordată Preşedintelui României.
„Având în vedere faptul că de foarte multe ori în spaţiul public iniţiatorii propunerii legislative au susţinut şi susţin în continuare dorinţa de a elimina toate pensiile speciale, mai puţin cele pentru două categorii, ale militarilor, conform cutumei din celelalte ţări membre NATO, şi cele acordate magistraţilor, aşa cum recomandă Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept (Comisia de la Veneţia), consider corect ca şi indemnizaţia celor care au avut calitatea de şef de stat să fie eliminată. Menţinerea acesteia ar fi o dovadă de ipocrizie şi ar pune la îndoială veridicitatea afirmaţiilor conform cărora se elimină toate indemnizaţiile (pensiile) speciale cu cele două excepţii menţionate anterior”, a declarat Sebastian Radu.
Deputatul PSD le cere tuturor colegilor să îl susţină.
„Sper ca fiecare lider de grup să îşi anunţe colegii despre acest amendament, să îl discute şi să îl susţină. Bineînţeles, în cazul în care doresc, în special iniţiatorii, să fie complet corecţi şi să îşi asume propunerea de a elimina toate pensiile speciale şi pentru a asigura promovarea principiului echităţii, corectitudinii şi tratamentului egal al cetăţenilor României”, a adăugat deputatul Sebastian Radu.