Reclamă

Multe sunt zvonuri, altele par a fi adevărate, însă în acest moment un lucru e cert: ceva se întâmplă cu oficialul rus. Inițial s-a auzit că Vladimir Putin i-a steroizi. Ulterior, anumite surse au spus că președintele Rusiei ar suferi de cancer la colon în ultimă fază. Acum, un medic spune că este posibil ca Vladimir Putin să sufere de o boală psihică rară: sindromul Hybris sau sindromul Hubris.

Care este boala de care suferă Putin

Numele acestui sindrom provine de la cuvântul „hybris” din limba greacă. Acesta înseamnă orgoliu, lipsă de măsură și dorința de răzbunare. Acest sindrom este o tulburare narcisistă, caracterizată prin hiper încredere în sine, simț foarte dezvoltat de manipulare și sentiment de putere nelimitată.

Un medic din Franța a descoperit adevărul! Putin suferă de aceeași boală pe care o aveau Stalin și Lenin. Este incredibil cum se manifestă!
Pixabay

Se pare că persoanele care suferă de acest sindrom sunt contaminate de un „agent patogen” numit putere. Mințile acestora sunt furate de tot, iar ele ajung la un soi de narcisism patologic”. Cei care suferă de Hybris pierd contactul cu realitatea, își pierd uzul rațiunii, se consideră invincibili, infailibili și invulnerabili.

Cine mai suferă de „boala de putere”

Acest sindrom mai este denumit și „boala de putere”. Neuropsihiatrul Jacques Touchon spune că acest sindrom a apărut la un lider politic și are consecințe la nivel decizional. De ce? Fiindcă Putin ignoră cu bună știință regulile, bunul simț, costurile și consecințele.

Un alt detaliu important: acest sindrom este propriu dictatorilor. Se mai spune că Stalin și Lenin erau afectați de acest sindrom. Acum, în zolele noastre, cei care ar mai suferi de această boală ar fi Vladimir Putin, de asemenea, dictatorul din Coreea de Nord, Kim Jong, sau președintele Chinei Xi Jinping, dar nu și alții, a mai explicat medicul Touchon.


Reclamă

Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro