La un an și jumătate după exploziile devastatoare de la o stație GPL, barăcile temporare ale celor care și-au pierdut casele au fost mistuite de un incendiu violent. Flăcările, apărute în apropierea fostei stații GPL, s-au propagat cu rapiditate, lăsând zeci de oameni din nou fără un acoperiș deasupra capului.
„Nu a mai rămas nimic, nimic. Se mai vede încă fum. E ars tot, tot ce reușisem să construim și noi, eram mândri că aveam unde să stăm cu copiii. Iar nu mai e nimic. Nu mai e nimic, nici containere, nici nimic. Până și cărămida pentru casa nouă s-a distrus”, a declarat o femeie pentru Digi24, una dintre persoanele afectate de exploziile din 2023.
Incendiul a izbucnit vineri noapte, în jurul orei 23. Oamenii au privit neputincioși cum flăcările au mistuit totul. O altă femeie a relatat: „Făcea scântei de la tabloul electric de la bucătărie. Am vrut să-l opresc, nu am reușit. Am scos copiii afară din casă și m-am dur direct la contoar să opresc de pe stâlp. Bubuia pe țevi și a luat foc tot”.
Pompierii au intervenit rapid, utilizând 10 autospeciale – 9 dotate cu apă și spumă pentru stingere și una pentru intervenție și salvare. Zece persoane au reușit să scape din calea focului, însă două au necesitat îngrijiri medicale.
„Nu a mai rămas nimic din containere. Agonisisem și noi niște hăinuțe, niște încălțăminte și ce ne-a mai dat lumea înainte. Începusem să luam și noi oale. Au ars mașinile, a ars stivuitor, a ars tot”, a adăugat femeia.
În urma incendiului, patru containere și două mașini au fost distruse complet. Persoanele afectate, deja marcate de exploziile anterioare, își caută acum din nou un loc de adăpost.