Un hoţ din judeţul Suceava a furat portofelul unui bărbat, iar apoi s-a grăbit să caute ca să vadă ce se află în acesta. Mare i-a fost uimirea când a văzut că în interior se afla un bilet câştigător la pariuri. Fără să se gândească, hoţul s-a dus imediat la agenţia de pariuri ca să ridice banii, însă a ajuns să fie arestat imediat.

Potrivit Monitorul de Suceava, povestea a început acum 5 zile, într-un bar din comuna Frătăuţii Vechi. Un tânăr şi-a lăsat geaca pe un scaun, iar hoţul a profitat şi i-a furat portofelul aflat în haină.

În portofel se aflau 400 de euro, 630 de lei şi mai multe acte deosebit de importante, dar şi un bilet câştigător la pariuri.

În momentul în care a observat că nu mai are portofelul, tânărul a crezut că este o glumă a prietenilor, însă a doua zi şi-a dat seama că este vorba de furt şi a mers la poliţie ca să declare totul.

Potrivit sursei citate, pentru că numărul suspecţilor era destul de mare, poliţiştii s-au gândit că poate hoţul a avut proasta inspiraţie să meargă la sediul casei de pariuri şi să revendice premiul. Intuiţia oamenilor legii avea să dea rezultate, iar după ce au urmărit imaginile de pe camerele de supraveghere au constatat că suma de 666 de lei a fost ridicată de un localnic.

Este vorba de Ionel Marin Istrătoaie, în vârstă de 18 ani. Acesta a recunoscut totul. Le-a arătat poliţiştilor şi locul în care a aruncat portofelul cu acte, mai exact într-un şanţ aflat la circa 500 de metri de barul în care se aflau când a furat portofelul.

Banii găsiţi în portofel erau ascunşi într-un alt loc, sub tribuna stadionului din Frătăuţii Vechi. Cei 400 de euro au fost schimbaţi, astfel încât în ascunzătoare au fost găsiţi 2.930 de lei.