Un fost chelner a ajuns director de spital pentru scurtă vreme. El a spus că faptul că are ,,școala vieții” a fost de mai mare ajutor. Bărbatul chiar a fost revoltat după ce a fost demis.

Reclamă

Un fost chelner a ajuns la conducerea unui spital

Valentin Gog, de meserie chelner, a ajuns pentru o scurtă durată de timp, directorul spitalului din Câmpeni, Alba. El a reușit să obțină acest post pentru o perioadă scurtă de timp. După ce la instituirea stării de alertă, Ministerul Sănătății s-a ocupat de numirea și destituirea managerilor de spitale. Iar în locul managerului actual, a fost numit Valentin Gog. El a fost destituit în momentul în care Parlamentul a decis  că managerii de spitale nu mai pot fi numiți ori destituiţi decât de autorităţile locale. În locul lui a revenit fostul manager Călin Bodea.

Reclamă

Decizia nu a fost deloc pe placul lui Valentin Gog care a declarat că el era mai potrivit. El și-a argumentat declarația prin faptul că are ,,școala vieții”, ceea ce îl face mai competent decât cei care au chiar și două facultăți.

,,Şcoala vieţii e, cum să zic eu, şcoala…, eu zic că şcoala vieţii a mea face mai mult decât poate şi a domnului primar cu două facultăţi. Mai mult decât facultăţile dânsului, clar… Şcoala vieţii îţi oferă posibilitatea să iei deciziile corecte şi de moment, să ieşi dintr-o situaţie critică în orice moment, să te descurci” a declarat Valentin Gog.

Valentin Gog, nemulțumit de destituire

Mai mult decât atât atât, în cadrul aceluiași interviu fostul chelner a spus că era potrivit să conducă spitalul, mai ales că vine din mediul privat. Așa că știre cum se fac afacerile.

“Eu vin din mediul privat, ştiu cum se fac banii în mediul privat, am o organizaţie foarte bună, am nişte performanţe în mediul privat deosebite la fosta fabrică unde am fost director de producţie nu am scăzut niciodată sub 110 la sută producţia, a mai adăugat acesta.

Numirea lui Valentin Gog, nu a fost văzută cu ochi buni de primarul orașului.  Mai ales că ultimul job pe care l-a avut bărbatul a fost de ospătar. Gog la servit chiar și pe primar.

,,Dânsul mă ducea la masă şi, cunoscându-l, îi spuneam: «Uite, am nevoie de asta», mă servea la masă, deci pentru mine este doar tot chelner, nu vreau să jignesc branşa asta, pentru că nu e corect”, a declarat primarul.

Ministrul sănătății, Nelu Tătaru a spus că nu avea cunoștințe despre faptul că Valentin Gog provine dintr-un restaurant din localitate. El a specificat că potrivit rezultatelor, Valentin Gog, era potrivit pentru această funcție.

Sursa: Libertatea.ro