În urmă cu aproape o săptămână, Simona Halep a anunțat pe Instagram că a picat două teste anti-doping. Se pare că sportiva ar fi avut în organism, când a fost testată, o substanță interzisă de Agenția Mondială Antidoping.
În urma acestui anunț, oamenii s-au împărțit în două categorii. Prima categorie îi cuprinde pe apropiații sportivei, dar și pe fanii acesteia, care nu cred nici în ruptul capului că Simona Halep ar fi putut lua o substanță interzisă în mod voit. În cea de-a doua categorie fac parte persoanele care o critică dur pe Halep, considerând că aceasta a luat substanța respectivă fiindcă a vrut să facă acest lucru.
Unul dintre aceste persoane este medicul specialist în Medicina Sportivă, Adrian Moțoacă, care o acuză pe Simona Halep de neglijență. Fostul medic de la Dinamo spune că Halep nu s-a informat privind medicamentul respectiv, sau a fost sfătuită prost.
Medic român, acuzații dure la adresa Simonei Halep
„De ce Simona, la valoarea ei, nu are în staff un medic specialist de medicină sportivă şi are un ORL-ist ( nu sunt 100% sigur, dar se poate verifica)? De ce Simona, în calitate de sportiv de top și de lot național nu trece pe la INMS (cum e normal pentru restul sportivilor de divizii naționale şi loturi naționale) să îşi faca vizitele medico-sportive, ci doar uneori să îşi ia vreo scutire medicală pentru „presupusele accidentări” (a se vedea doar cazul refuzului de a participa la lotul național în vederea pregătirii Olimpiadei)?”, a scris medicul.
Adrian Moțoacă o acuză pe Simona Halep că nu bagă capul în pământ, în condițiile în care acel tratament pe care îl avea în sânge se administrează doar pacienților care se confruntă cu anemii severe, sau la pacienții cu insuficiență renală gravă.
„Nu pune nimeni așa ceva scump și rar în franzela dobrogeană”
„Dragă Simo , substanța respectivă e un produs sintetic… Nu poate fi luat din aer, precum viroza, nici din mâncare sau băutură, că nu e nimeni nebun să pună aşa ceva scump şi rar în franzela dobrogeană sau în pufuleți ! Nu te mai da ‘contaminată’, că nu suntem într-un film prost apocaliptic!”, a transmis fostul medic dinamovist.
Roxadustat este substanța descoperită în organismul Simonei Halep. Acest medicament favorizează producția de hemoglobină și ajută la îmbunătățirea respirației. Se pare că deși a făcut testele de două ori, Simona Halep le-a picat pe amândouă.
Apropiații acesteia, printre care și Toni Iuruc, spun că sportiva nu ar fi făcut niciodată așa ceva, toți precizând că aceasta este foarte corectă. Tată jucătoarei de tenis, Stere Halep, spune că Halep nici măcar nu forțează verdele la semafor și bea apă doar din sticle sigilate.