Pentru a nu dispărea din cauza restricțiilor, un club de streaptease a fost forțat să găsească rapid soluții.

Așa că, patronul clubului a decis să facă o schimbare forțată de contextul actual și se reorienteze către serviciul de livrare și drive-thru, transmite Reuters.

Lucky Devil Lounge, un local din sud-estul orașului american Portland, și-a încetat activitatea după ce guvernatorul statul Oregon a interzis, pe 16 martie, adunările mari de oameni și a decis ca barurile și localurile cu servire de mâncare să-și încheie serviciul din interior.

Totuși, guvernatorul a permis localurilor să facă livrări de mâncare la pachet.

Chiar dacă proprietarul clubului, Shon Boulden și-a reechipat bucătăria pentru a putea face livrări de mâncare încă de a doua zi, încasările au lipsit.

Clienții obișnuiți ai clubului nu au fost interesați să comande în lipsa dansatoarelor îmbrăcate sumar.

Disperat că ar putea da faliment, proprietarul a scris pe Twitter că dansatoarele clubului ar putea fi trimise să facă livrările.

,,Dintr-o dată, un bec mi s-a aprins în cap, și am zis, «Cred că ar trebui să facem asta»”, a spus Boulden pentru Reuters.

În doar câteva săptămâni, Lucky Devil (Diavolul Norocos) a revenit pe piață și a adăugat două noi opțiuni în meniu: un drive-thru cu spectacol de dans la bară oferit la comenzile de mâncare și livrări făcute de dansatoare, care sunt însoțite de bodyguarzi care se asigură că distanțarea socială este respectată.

Sursa foto: Getty Images
Sursa foto: Getty Images

Pentru fiecare dintre cele două noi opțiuni, clubul încasează 30 de dolari, dar prețurile la mâncare au rămas la fel.

După ce și-a repornit afacerea, drive-thrul clubului a fost foarte promovat pe rețelele de socializare prin folosirea hashtag-ul “Food 2 Go-Go” (Go-Go fiind denumirea pentru dansatoarele provocatoare din SUA).

Promovarea nu numai că a funcționat de minune, dar a reușit să atragă un număr constant de mașini vineri seara.

Clienții se bucură de spectacol și câștigă premii

Cei care ajung la drive-thrul clubului sunt direcționați într-un cort mare unde sunt amplasate scene, iar dansatoarele la bară echipate cu măști cu paiete, mănuși și o ținută sumară și provocatoare sunt pregătite să facă spectacol.

În cadrul acestor spectacole clienții se pot bucura pe lângă show-ul făcut de dansatoare și muzica pusă de un DJ, lumini de scenă și premii care le sunt oferite de la o distanță sigură, cu ajutorul unor clești cu mânere lungi. Printre premii se numără, cannabis de la dispensar și suluri de hârtie igienică.

Un grup de femei au făcut un drum de 280 de km din sudul Seattle pentru a vedea spectacolul, potrivit Digi24.

“E un mod sigur de a ne distra”, a spus una din ele, Dani Valdes.

Patronul a afirmat că afacerea generează doar 1/6 din veniturile de dinainte de pandemie iar majoritatea angajaților câștigă echivalentul salariului minim.

“Mi-e dor de atletism și oportunitatea de a primi bacșiș.
“Noutatea din vremurile astea foarte întunecate și nesigure este destul ca să-i ajute pe oameni să treacă peste”, a afirmat danastoarea Elle Stranger.