Este vorba despre fostul portar al Stelei, Vasili Hamutovski, în vârstă de 44 de ani. Acesta a fost arestat în Belarus, după ce a participat la un protest împotriva regimului impus de Alexandr Lukașenko. De asemenea, acesta a protestat și împotriva războiului dintre Rusia și Ucraina.
Un videoclip în care fostul portar al Stelei este arestat de polițiști în Belarus a circulat pe internet. Ua-football.com scrie că Hamutovski riscă între trei și șapte ani de închisoare, o amendă sau restricții de libertate.
Fost portar al Stelei, arestat
Hamutovki se întorsese în Belarus pentru a-și face o operație la genunchi. Dublul campion al României cu Steaua are contract în acest moment în cadrul clubului din Ghencea, unde antrenează portarii în cadrul academiei.
Autoritățile din Belarus au deschis și un dosar penal pe numele lui Hamutovski, pentru ”infracțiunea” de ”Organizare și pregătire a acțiunilor care încalcă grav ordinea publică sau participarea activă la acestea”, notează ex-press.by.
În România, Hamutovski a evoluat pentru Steaua și Petrolul Ploiești. Printre altele, portarul ajuns la 44 de ani a mai trecut pe la BATE Borisov, Dinamo Moscova, FC Augsburg și Dinamo Minsk, conform Sport.ro.
Titlurile câștigate de Hamutovski
Pe lângă titlurile câștigate în sezoanele 2004-2005, respectiv 2005-2006 cu Steaua, sportivul mai are în palmares și Cupa României, câștigată cu Petrolul în sezonul 2012-2013, dar și titlul de campion al Belarusului, cu BATE Borisov în 1999.
Se pare că oamenii s-au săturat de războiului care are loc între Rusia și Ucraina. Președintele din Belarus, Alexandr Lukașenko, l-a susținut pe Putin în teroarea pe care a provocat-o în Ucraina. Mai mult, acesta este un dușman total al Occidentului, fiind cumva mâna dreaptă a lui Vladimir Putin. Se pare însă că nu este susținut de populație, care a început să protesteze din ce în ce mai des.