Un bebeluș de doar o lună a ajuns la spital în stare gravă după ce mama l-a hrănit cu lapte pregătit cu apă din fântână.

Un bebeluș a ajuns de urgență la spital după ce mama i-a dat apă din fântână

Femeia, din județul Suceava, era acasă cu copilul său de doar o lună. Mama a vrut să-i pregătească laptele praf, așa că s-a dus în curte și a scos apă de la fântână. Apoi i-a preparat micuțului său masa, pe care i-a servit-o după cum făcea în mod normal.

Doar că la câteva ore, a trăit spaima vieții sale. Bebelușul a început să respire tot mai greu și se putea observa că nu se simte bine. Ba mai mult decât atât, mama a observat că pielea lui începuse să își schimbe culoarea și să capete o tentă albăstruie.

Mama nu a mai stat pe gânduri și a pus mâna pe telefon. A sunat la 112, iar în scurt timp un echipaj de medici a ajuns la domiciliul său. Copilul a fost examinat, apoi s-a decis ca acesta să fie transportat de urgență la spitalul din Suceava.

Starea lui era însă una gravă, iar viața îi era pusă în pericol. Așa că medicii de aici au decis să-l transfere cât mai repede la altă unitate medicală care să se poată ocupa de el. Așa a ajuns băiețelul la Spitalul de Copii din Iași, unde doctorii au deslușit și ce se întâmplase cu el.

Ce au descoperit medicii în organismul lui

După ce au făcut mai multe investigații, medicii au ajuns la concluzia că micuțul suferea de o intoxicație. De vină ar fi fost chiar apa din fântână, care se pare că era contaminată cu nitriți.

De obicei, aceștia nu afectează atât de puternic organismul adulților, dar pot fi fatali pentru sugari.

Din fericire, bebelușul în vârstă de o lună a scăpat teafăr și nevătămat. După ce a stat internat și a primit tratament, doctorii au decis să-l externeze.