Reclamă

Un bărbat în vârstă de 29 de ani, dat în urmărire internațională de autoritățile din Țările de Jos pentru trafic de migranți, a fost prins în Craiova cu ajutorul aplicației eDAC. Polițiștii Secției 4 Craiova au oprit autoturismul condus de acesta pe strada Doljului, conform informațiilor furnizate de News.ro.

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Dolj au declarat că tânărul, originar din comuna Șimnicu de Sus, a fost verificat în bazele de date. „Întrucât prezenta un comportament suspect, tânărul a fost verificat în bazele de date, folosindu-se aplicaţia eDAC, care a generat o alertă de reţinere în vederea extrădării, acesta fiind urmărit la nivel internaţional. Pe numele său, autorităţile judiciare din Ţările de Jos au emis mandat european de arestare în vederea extrădării, pentru comiterea pe teritoriul acestui stat a infracţiunii de trafic de migranţi”, au afirmat poliţiştii.

Bărbatul a fost apoi preluat de polițiștii specializați din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, care a emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore. Ulterior, el va fi prezentat Curții de Apel Craiova pentru emiterea mandatului de arestare.


Reclamă

Share.
© 2025 Editura Substantial SRL – substantial.ro