Un bărbat s-a aruncat în Dâmbovița, în timp ce era transportat la spital. Trei polițiști l-au salvat

Data actualizării: 15/07/2025

Un bărbat de 33 de ani care era transportat marți seară cu ambulanța la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Profesor Doctor Alexandru Obregia” din București a devenit agitat, a lovit personalul autospecialei și s-a aruncat în Dâmbovița. Trei polițiști au intrat în apă și l-au scos, ulterior fiind deschis un dosar de cercetare penală.

„La data de 2 iulie, în jurul orei 20.40, polițiștii Secției 14 au fost direcționați de către dispeceratul Poliției Capitalei, pe Splaiul Independenței – Zona Asmita Gardens, pentru a interveni în depistarea unui bărbat, în vârstă de 33 de ani. În fapt, cel în cauză, în timp ce era transportat cu Ambulanța, de la Spitalul Elias, către Spitalul Clinic de Psihiatrie „Profesor Doctor Alexandru Obregia”, ar fi devenit recalcitrant și necooperant”, a transmis, marți seară, Poliția Capitalei.

Sursa citată a precizat că, ulterior, șoferul a oprit autospeciala pentru a-i acorda ajutor colegului său, moment în care bărbatul ar fi lovit cu mâna în piept ambulanțierul și ar fi sărit din Ambulanță, după care s-a aruncat în Râul Dâmbovița.


„Imediat, un polițist din cadrul Secției 14, împreună cu alți doi polițiști din cadrul Secției 11 Poliție, sosiți în sprijin, au intrat în apă și l-au imobilizat pe bărbat. Acesta a fost transportat la destinație, în siguranță”, a mai precizat sursa citată de News.ro.

Citește și:

A fost întocmit dosar penal, din oficiu, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4.

Citește și:
🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe substantial.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨