Reclamă

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Vama Veche, judeţul Constanţa au descoperit un autoturism, în valoare de aproximativ 30.000 de euro, ce figura ca fiind în atenţia autorităţilor din Spania.

În data de 16.02.2020, la Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră un cetăţean bulgar, în vârstă de 38 de ani, conducând un autoturism marca RAV4, înmatriculat în Spania.

În urma verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că maşina figurează cu alertă bun pentru control specific, introdusă de autorităţile din Spania. De asemenea, s-a constatat că autovehiculul prezintă mai multe semne de falsificare a elementelor de identificare.

Faţă de cele constatate, persoana în cauză a declarat că a împrumutat autoturismul şi nu are cunoştinţă despre faptul că maşina ar fi avut probleme.

Mijlocul de transport, în valoare de 142.500 de lei (aproximativ 30.000 de euro), a fost indisponibilizat la sediul instituţiei, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro