Reclamă
Reclamă

Un bărbat din Timiș și-a petrecut noaptea în detenție, după ce a furat o mașină și a plecat la plimbare cu ea. Hoțul a fost prins câteva ore mai târziu, în județul Arad, la 125 de kilometri distanță. A fost tras pe dreapta de polițiști și a fost reținut pe loc pentru furt, scriu jurnaliștii de la Timiș Online.

Furtul a avut loc marți, între orele 11:00-12:00, de pe o stradă din Timișoara. Bărbatul, în vârstă de 41 de ani, a profitat de faptul că proprietarul, care locuiește în apropiere, lăsase mașina descuiată cu cheile în interior. A urcat la volan și a plecat, ca și cum autoturismul ar fi fost al lui.

Când și-a dat seama că mașina a dispărut, proprietarul a sunat la 112. Polițiștii au dat alerta și au pornit pe urmele hoțului.

Reclamă

Câteva ore mai târziu, un echipaj de poliție din orașul Sebiș a identificat autoturismul în trafic și l-a oprit pe șofer la intrarea în localitatea Buteni, județul Arad. Altfel spus, hoțul a parcurs 125 de kilometri la bordul mașinii furate.

„Polițiștii Secției 3 Urbane Timișoara s-au deplasat la sediul Poliției Orașului Sebiș, iar în baza mandatului de aducere au condus bărbatul, în vârstă de 41 de ani, bănuit de comiterea faptei, la sediul secției în vederea audierii”, au transmis, miercuri, reprezentanții IPJ Timiș.

Bărbatul acuzat de furtul mașinii a fost reținut pentru 24 de ore. Polițiștii verifică acum dacă individul a comis în trecut și alte infracțiuni.

Reclamă
Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro