Reclamă
Reclamă

Crimă teribilă în județul Alba, unde un bărbat și-a omorât copilul de doar un an, apoi s-a sinucis. Mama minorului a fost care a sunat disperată la Poliție, căci bănuia că individul îi va face rău micuțului. Agenții au intrat peste acesta în casă abia după 3 ore, unde i-au găsit fără suflare pe amândoi.

Între criminal și mama copilului a avut loc o ceartă, apoi acesta nu a mai răspuns la telefon. Femeia a pus mâna pe telefon și a sunat imediat la Poliție, speriată că minorul ar putea păți ceva. Bărbatul i-a garantat că nu-l va răni pe bărbat, dar a făcut tocmai opusul.

Agenții de Poliție au pornit în căutarea individului, care nu a fost de găsit la domiciliul din buletin și refuza să spună unde se află. Au aflat că stă într-un apartament închiriat din Alba, dar nu au putut să intervină și să spargă ușa.

Abia după 3 ore, polițiștii au ajuns la copil și la bărbat

Motivul: proprietarul locuinței nu și-a dat acordul. Chiar dacă asta ar fi putut să-l salveze pe copil, polițiștii au fost nevoiți să-l aștepte pe bărbatul care deținea apartamentul. Acesta nu și-a dat acordul să fie spartă ușa, ci a dorit să vină personal să deschidă.

Reclamă

Abia 3 ore mai târziu, agenții au pătruns în apartament. Nici cu cheia adusă de proprietar nu au deschis, așa că în cele din urmă au fortaț-o.

A venit, s-a încercat deschiderea ușii, dar era blocată pe interior și în cele din urmă a fost spartă ușa, în jurul orei 5.00, dar trebuie ținut cont de faptul că s-a schimbat ora, deci în jurul orei 4.00, de fapt. a spus purtătoarea de cuvânt a poliției din Alba.

Când au intrat în locuință, bărbatul și copilul zăceau fără viață. Individul a decis să-și spânzure copilul, apoi și-a luat și propria viață. Se pare că a fost un gest de răzbunare extrem, căci mama micuțului era împreună cu un alt bărbat.

Reclamă
Share.

Sunt Simona Păun, o tânără jurnalistă cu studii în litere. Combinez pasiunea pentru scris cu o neînfricată ambiție. Chiar dacă sunt la început de drum, sunt deja recunoscută pentru investigațiile mele profunde și abordarea meticuloasă. Viitorul pare strălucit în fața mea.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro