Reclamă

Un bărbat din județul Alba a fost trimis în judecată, fiind acuzat de mai multe infracțiuni, după ce a pretins că este polițist pentru a o scoate din casă pe fosta parteneră a prietenului său, sub îndemnul acestuia, și a urcat-o într-o mașină sub pretextul că o va duce la secția de poliție. Potrivit anchetatorilor, amândoi erau sub influența substanțelor psihoactive când au pus în aplicare acest plan.

În aceeași cauză, a fost trimis în judecată și fostul partener al femeii, care a venit cu ideea planului. Reprezentanții Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia au transmis că bărbatul acuzat s-a aflat deja în stare de arest preventiv și este învinuit de lipsire de libertate în mod ilegal, uzurpare de calități oficiale, conducerea unui vehicul fără permis de conducere (în două ocazii, pe 3 și 6 septembrie), și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Totodată, celălalt bărbat a fost trimis în judecată sub control judiciar pentru lipsire de libertate în mod ilegal. Procurorii au precizat că, „în noaptea de 03.09.2024, după ce inculpații S.M.I. și C.F.A. au consumat substanțe psihoactive și s-au plimbat cu mașina, inculpatul C.F.A. i-a sugerat lui S.M.I. să găsească o modalitate de a convinge pe M.A., fosta sa concubină, să iasă din casă, prezentându-se ca agent de poliție.”

Potrivit procurorilor, S.M.I. a contactat-o pe victimă prin telefon, s-a prezentat drept agent principal de poliție din cadrul DIICOT și a reușit să o convingă să iasă din locuință, arătându-i o insignă de poliție. În sprijinul acestui scenariu, fostul partener al femeii a adoptat o „atitudine speriată” pentru a ajuta la convingerea acesteia, ceea ce a determinat-o să urce în mașina lui S.M.I., crezând că acesta este polițist și necunoscând aranjamentul dintre cei doi inculpați.

S.M.I. este acuzat de conducerea unui vehicul fără permis la 3 și 6 septembrie, iar la data de 3 septembrie a condus un vehicul care avea numere de înmatriculare legate de alt autoturism, fiind arestat preventiv pe 7 septembrie.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro