Un bărbat din Alba nu a știut, luni de zile, că este inculpat într-un dosar, cu toate că fusese înștiințat în scris de instanță. Motivul – poștărița nu i-a dus niciodată plicurile, dar a semnat în numele lui. Femeia a fost acuzată de fals în înscrisuri sub semnătură privată și fals intelectual și a fost condamnată, recent, la un an și două luni de închisoare cu amânare, scrie Alba24.ro.
Plicurile cu înștiințări trimise de instanță spre inculpat, trei la număr, trebuiau să fie livrate în 25 mai, 6 iulie și 21 iulie 2020. Niciunul dintre ele nu a ajuns, însă, la destinație. Din motive necunoscute, poștărița a semnat în fals borderourile de primire pentru plicuri.
Plicurile, scrie sursa citată, erau importante pentru destinatar, fiind, de fapt, înștiințări de la Judecătoria Câmpeni, că bărbatul urma să fie trimis în judecată. Cum acesta nu a primit niciuna dintre notificări, nu a știut că va fi inculpat într-un dosar.
Anchetatorii au mers pe firul incidentului și s-au oprit la livrarea documentelor. Atunci și-au dat seama că procesele verbale de primire fuseseră semnate de… poștăriță.
„Dovada de înmânare a plicului cu rechizitoriul aferent dosarului aflat pe rolul Judecătoriei Câmpeni consemnând că a fost predat destinatarului semnând în fals pe dovada de înmânare la rubrica destinatar în locul lui (…) și completând cu date din cartea de identitate a destinatarului respectiv cu cele din cartea de identitate veche întrucât persoana vătămată și-a schimbat cartea de identitate la data de 18 martie 2019”, au notat magistrații în motivarea instanței.
În fața judecătorilor, femeia și-a recunoscut fapta. Potrivit caracterizării de la locul de muncă, depusă la dosar, inculpata a fost factor poștal timp de mai bine de 29 de ani și „nu a avut nicio reclamație, are o atitudine ireproșabilă la locul de muncă și o bună relație cu toți colegii”, au mai notat magistrații.
Pentru fapta sa, poștărița a fost trimisă în judecată. La finalul lunii iulie, Judecătoria Câmpeni a condamnat-o la un an și două luni de închisoare cu amânare pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată și fals intelectual.