Un bărbat în vârstă de 75 de ani din Timișoara a decedat în casa scării imobilului său, după ce i s-a făcut rău și a leșinat, imediat cum a ajuns acasă de la spital. Incidentul a avut loc în noaptea de 4 ianuarie 2025, după cum a informat Inspectoratul de Poliție al Județului Timiș.
Evenimentul tragic a avut loc în jurul orei 01:15. Polițiștii Secției 3 Timișoara au fost alertați de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Timiș despre starea inconștientă în care se afla bărbatul pe casa scării.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Timiș, bărbatului i se făcuse rău în timp ce era condus acasă de membrii familiei sale. Acesta fusese externat din spital după ce, în dimineața zilei anterioare, suferise o cădere pe scări, ceea ce i-a provocat răni la nivelul capului.
La sosirea echipajului medical, s-au efectuat manevre de resuscitare, dar, din păcate, medicii nu au reușit să îl salveze, fiind nevoiți să declare decesul bărbatului.
Conform procedurilor legale în vigoare, polițiștii timișoreni au deschis un dosar de ucidere din culpă. Ancheta urmează să determine circumstanțele exacte în care s-a produs decesul.