Povestea incredibilă de supraviețuire a făcut înconjurul internetului și a șocat pe toată lumea. Scenele demne de a fi ecranizate îl au în prim plan pe un australian alături de câinele său. Cei doi au fost găsiți în viață teferi după ce au petrecut trei luni în derivă în mijlocul Oceanului Pacific. Tim Shaddock, împreună cu câinele său Bella, au fost comparați cu personajul lui Tom Hanks din filmul „Cast Away”, după aventura lor incredibilă.
A supraviețuit unui naufragiu în Pacific
Nimeni nu își poate explica acum cum a reușit australianul să petreacă atâtea zile în mijlocul oceanului. Se pare însă că de mare ajutor i-a fost cel mai loial prieten, patrupedul Bella.
Călătoria lui Tim a început în Mexic la începutul lunii aprilie, având ca destinație Polinezia Franceză. Din păcate, catamaranul său a fost lovit de o furtună violentă la doar câteva săptămâni de la începerea călătoriei. Astfel, echipamentul electronic de bord a avut daune grave.
Tim și Bella au rămas blocați în mijlocul Oceanului Pacific, luptându-se pentru supraviețuire timp de luni de zile. Cu un spirit puternic, aventurierul a făcut tot posibilul ca inclusiv animalul lui să rămână în viață. Astfel, cei doi au băut apă de ploaie și au consumat pește crud.
Imaginile uluitoare de la salvarea lor îl prezintă pe Tim, cu o barbă grizonată, comunicând cu membrii echipajului navei de salvare.
„Am doar un echipament de pescuit și un echipament de supraviețuire”, a spus aventurierul atunci când a fost găsit.
În înregistrări, câinele lui Tim, Bella, este văzut dând din coadă în semn de recunoștință către echipa de salvare. Ulterior, într-un interviu Tim a declarat că a fost o experiență extrem de grea.
„Am trecut prin experiențe foarte dificile pe mare. Acum am nevoie de odihnă și mâncare bună, deoarece am fost singur pe mare mult timp. În rest, sunt sănătos și bine. Am avut acces la medicamente și am primit îngrijiri adecvate”, a spus australianul.
Aventurierul a dezvăluit de altfel că a trecut prin multe momente în care a considerat că nu va izbuti.