Un copil a avut parte de un sfârșit tragic, la care nimeni nu s-ar fi așteptat. Daniel a fost omorât de un câine, iar acum întreaga comunitate este în alertă. Tragedia s-a petrecut în Anglia.

Victime sigure ale patrupedului

Copilul a fost omorât de câinele unui localnic. Nu este prima întâmplare de acest fel, în trecut, animalul care l-a ucis pe cel mic, a mai atacat două persoane care locuiesc în apropiere, acestea erau ieșite la plimbare.

Una dintre femeile care au fost atacate de câine, a fost grav rănită și transportată de urgență la spital. Istoria s-a repetat curând atunci când cea mai recentă victimă, Daniel, nu a mai avut șanse de scăpare.

Apropiați susțin că micuțul era un băiat fericit, amabil și grijuliu, care a fost iubit de toți cei care l-au cunoscut. Aceștia au mai relatat că cel mic se juca mai mereu cu sora și fratele lui și chiar îi plăcea să fie în preajma animalelor. Daniel ar fi îndrăgit și câinii, copilul avea un ponei pe nume Splash.

La momentul incidentului, băiatul se afla în Milnrow, Rochdale, evenimentul tragic s-a petrecut în jurul orei prânzului.

Un băiețel de trei ani a fost omorât de un câine. Nu este primul atac al animalului
arhivă presă

Localnicii se tem pentru viețile lor

Întreaga comunitate este îngenuncheată de durere, oamenilor le este frică pentru viețile lor și ale copiilor. Proprietarul animalului a fost reținut și audiat de către autoritățile din Anglia, pentru a afla cum s-a desfășurat totul. Pe poarta proprietății respective erau lipite mesaje de avertizare, în care proprietarul explica cât este de periculos animalul din curte.

Cel mic a fost dus de urgență la spital, dar din nefericire, medicii au fost nevoiți să declare decesul. Copilul avea leziuni incompatibile cu viața. O altă victimă a povestit coșmarul prin care a trecut.

„Am întrebat dacă mai pot face ceva și mi-au răspuns că nu, pentru că nu sunt suficiente dovezi. Eram pe o potecă publică, poarta era deschisă și cei doi câini au ieșit și atunci m-au atacat”, a declarat supraviețuitoarea unui alt atac.