Reclamă

Un avion de pasageri Sukhoi Superjet SSJ-100 s-a prăbușit vineri la sud-est de capitala rusă Moscova, în timpul unui zbor-test fără pasageri. La bord se aflau doar trei membri ai echipajului, despre care se presupune că au decedat în urma accidentului, informează agențiile de presă ruse, citate de AFP și Reuters, potrivit Agerpres.

Avionul s-a prăbușit într-o zonă împădurită și a explodat. Conform datelor preliminare, echipajul ar fi murit, au transmis serviciile de urgență.

Aeronava aparținea companiei Gazpromavia, deținută de societatea Gazprom, și urma să aterizeze pe aeroportul Vnukovo din Moscova după un zbor-test efectuat în urma unor operațiuni de mentenanță de rutină.

Comitetul de Anchetă, instituția însărcinată cu investigațiile majore în Rusia, a anunțat deschiderea unei anchete pentru a elucida cauzele accidentului.

Introdus în exploatare în anul 2011, Sukhoi Superjet SSJ-100, cu o capacitate de circa 100 de pasageri, este primul avion civil proiectat în Rusia de la prăbușirea URSS în 1991, dar reputația sa a fost afectată de probleme de fiabilitate și de două accidente.

Deși a fost proiectat în Rusia, o serie de componente ale avionului sunt fabricate în Occident sau produse în cooperare cu mai multe companii occidentale. În urma sancțiunilor impuse Rusiei după invazia în Ucraina și pentru a nu mai depinde de furnizorii externi, producătorul rus proiectează în prezent o versiune „rusificată” a acestui aparat.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro