Un asteroid uriaș are o traiectorie considerată la prima vedere ca fiind periculoasă. Mai exact, acesta se apropie deosebit de tare de Pământ. Acest fapt a produs deja îngrijorare în lume, după anunțul făcut de NASA. Cu Toate acestea, cercetătorii susțin că acesta nu ar trebui să prezinte o amenințare pentru noi.
Asteroid intrat pe orbita Pământului
Uriașul asteroid a ajuns astăzi, vineri 12 mai, extrem de aproape de Pământ. Corpul are dimensiuni uriașe, acesta fiind și unul dintre motivele care a stârnit mare îngrijorare în rândul oamenilor. Pe grupurile de pe rețelele de socializare ale celor pasionați de astronomie se poartă adevărate polemici legate de acest fenomen.
Diametrul acestui asteroid depășește lungimea unui teren de fotbal. Totodată, americanii l-am comparat cu Statuia Libertății.
Cercetătorii NASA au numit asteroidul 2023 HT4.
Potrivit măsurătorilor făcute de NASA, estimativ, uriașa stâncă are un diametru de 130 de m. Deosebit față de alte situații în care asteroizii au ajuns foarte aproape de pământ este viteza cu care acesta se deplasează. Mai exact cu 8 km/s.
În general, viteza de deplasare a acestora este de 15 km/s.
Uriașul asteroid a fost identificat prima dată pe 31 martie 2015. La vremea respectiva acesta se deplasa cu o viteză mult mai mare.
NASA estimează că asteroidul va reveni aproape de Pământ în iulie 2031. Roca uriașă ar urma să aibă atunci o viteză mult mai mare.
Cercetătorii susțin că atunci va ieși complet din orbita noastră.
De altfel, populația nu ar avea de ce să se teamă, susțin reprezentanții NASA. Asta pentru că aceasta are în dotare un sistem inovator de distrugere a asteroizilor. În cazul în care ar deveni amenințător pentru pământ, NASA va acționa rapid pentru distrugerea lui.