Evul Mediu dispunea de o societate pestriță, oamenii erau foarte susceptibili. Fiind destul de ușor de impus cam orice teorie fantasmagorică. Vânătoarea de vrăjitoare, execuțiile publice, chiar orgiile erau fenomene familiare cetățenilor țărilor din perioada medievală.
Mare parte din violența acestei societăți era cauzată de o anumită „necesitate”, de cele mai multe ori sub acoperirea religioasă. Însă, actele de violență, erau un mod de-a te distra, un fel de umor negru prin mijloace de-o nefericire colosală. Când realitatea e dură, „obrazul devine gros”. Oricât de nesimțitoare ni s-ar părea distracția strămoșilor noștri medievali, trebuie să înțelegem că trăiau după alte coordonate.
Raționamentul din spatele deciziilor luate de ei era cam așa: „Ajungem toți în iad, ce sens are să ne străduim.” De pildă episodul epidemiei de ciumă. Majoritatea oamenilor plecau de la premisa că: „oricum murim, cel puțin să o facem fericiți.” Carpe diem cu beții și orgii pe fondul venirii sfârșitului lumii. Medicina pe vremea aia era ceva între rugăciune și vrăjitorie. Soluții și medicamente care erau simple tehnici curioase, frecție la piciorul de lemn. O acțiune inutilă care, spre deosebire de orgii și beții, nu aduceau nicio plăcere.
O altă distracție era să privești chinul animalelor. Sunt mărturii istorice care atestă un joc bizar despre arderea pisicilor în public. Acestea erau suspectate de-a fi colaborat cu diavolul și suspectate de a fi oferit ajutor vrăjitoarelor.
„Falsitatea şi răutatea lor sunt bine cunoscute. Un lucru pe care îndrăznesc să-l spun este că dacă o fiară are duhul diavolului în el, fără îndoială este pisica“, consemnează Edward, ducele de York.
Din fericire erau și oameni care nu puneau acest stigmat unor animale care-i scăpa de șobolani. Cei care se plimbau peste tot, purtând purici, insecte de la care se răspândea ciuma. Așadar existau medievali care apreciau felinele salvatoare. Dovada este în manualele care ofereau indicații despre îngrijirea pisicilor.
Umorul medieval: obscen, brutal, hiper-sexualizat. Bestializarea omului.
Mărturie asupra acestui desfrâu, umor atipic, stau numeroase ilustrații și glume consemnate în cărți. Acestea erau un adevărat Decameron, unul în fața căruia Boccaccio ar fi intrat în pământ. Sunt aluzii sexuale parcă desprinse din cartea Marchizului de Sade (Decameronul franțuzesc).
„În Florenţa, o femeie tânără şi prostănacă era pe punctul de a naşte. Simţea de mult timp durerile acute, iar moaşa, cu lumânarea în mână, i-a inspectat zona secretă, pentru a se verifica dacă pruncul va ieşi. Să te uiţi, de asemenea, şi pe cealaltă parte, căci soţul meu a luat uneori acest drum“ scria Poggio în cartea se de glume.
Altă dată, autorul de cărți umoristice era cu mult mai curajos, oferind detalii aproape jenante pentru zilele noastre.
„Am cunoscut un bătrân episcop, care şi-a pierdut o parte din dinţi şi se plângea că alţii îi atârnă şi vor cădea curând. Nu te teme, i-a spus unul dintre prietenii săi. Nu vor cădea. Şi testiculele mele atârnă de vreo 40 de ani şi nici până acum nu au mai căzut.“
Meteahna bărbaților medievali din Evul Mediu: „Grădinile parfumate ale plăcerilor sexuale”
Un lucru pare să nu se fi schimbat totuși. Bărbații aveau obsesia virilității încă de pe atunci. Ba mai mult, aveau o serie de remedii cu privire la impotență sau creșterea potenței. Genul de recomandări fascinante care vor apărea, mai mult ca sigur, și pe pagina acestui articol. Manualul de virilitate deborda de ingeniozitate, leacuri care mai de care mai bune. Manualul preciza că se poate obține un rezultat fantastic folosind remedii precum rețeta din lipitori de apă şi ulei. Smoala era recomandată pentru sporirea plăcerii.
„Se spală membrul în apă caldă, până devine roşu şi intră în erecţie. Apoi bărbatul va lua o bucată de piele moale, pe care a răspândit smoală fierbinte şi îl va învălui cu ea“, scria în „Grădinile parfumate ale plăcerilor sexuale”
Obsesia virginității
Femeilor li se propuneau tot felul de modalități pentru recuperarea virginității. Unele dintre cele mai infantile și stupide. Se pare că cinstea acestora era de-o importanță majoră. De altfel, se făceau tot felul de glume legate de virginitatea călugărițelor.
„În cazul în care o femeie vrea ca acest miros urât să dispară, ea trebuie să folosească smirnă roşie, pe care o va cerne şi o va frământa cu apă şi mirt, iar apoi va freca cu acest amestec părţile ei intime. În acelaşi fel ar putea fi folosită şi levănţica“