Reclamă

Interpreta de muzică populară, Nicoleta Cojocaru a trecut prin clipe de coșmar în urmă cu câțiva ani. Artista a divorțat atunci de soțul ei cu care are un copil. Cântăreața avea în acea perioadă, ordin de restricție în privința bărbatului, însă i-a expirat. Așa că, femeia a fost nevoită să treacă prin momente teribile. 

Pe acea vreme, Nicoleta Cojocaru a vrut să prelungească ordinul de restricție în privința soțului ei, însă autoritățile au refuzat, pe motiv că acesta nu îi făcuse artistei niciun rău pe parcursul anului respectiv. Deși acesta o agresase și o amenințase cu moartea.

Nicoleta Cojocaru a fost terorizată de fostul soț

Interpreta a declarat în acea perioadă la Antena Stars prin ce momente de groază a trebuit să treacă. Știind că i-a expirat ordinul de restricție, fostul soț al cântăreței, i-a spart casa Nicoletei și a făcut-o să treacă prin lucruri groaznice.

„Ieri a venit pur și simplu și mi-a spart casa pentru că nu am vrut să îi dau mașina și aparatura pe care eu o folosesc la concerte, lucruri care nu îi aparțin pentru ca el nu a contribuit cu niciun ban.(…) Ordinul de restricție l-am avut între 8 martie și 8 iunie, si de când s-a terminat nu îmi mai dă pace.(…)

Îl influențează pe copil spunându-i că am amanți și că sunt o…(…) La fiul din cealaltă căsnicie mă duceam pe ascuns să-i fac de mâncare și când ajungeam acasă îmi făcea scandal. Nici cu părinții mei nu mă lăsa să mă văd”, a declarat artista la acel moment.

Umilințe repetate pentru o cunoscută artistă de la noi. Cum a ajuns să fie violată și batjocorită chiar de propriul său soț
social media

Soțul i-a furat mai multe lucruri din casă. Copiii ei au avut de suferit

Nicoleta Cojocaru a mai mărturisit atunci că atât copilul pe care îl are cu fostul soț, cât și fiul dintr-o altă căsătorie au de suferit din cauza tuturor celor provocate de bărbat. De asemenea, după ce i-a fost spartă casa, individul i-a furat un autoturism și alte bunuri care îi aparțineau cântăreței.  Artista a fost bătută, maltratată și amenințată cu moartea în acea vreme. Ba mai mult, artistei i s-a spus că va avea un sfârșit mult mai tragic decât cel al Mădălinei Manole.


Reclamă

Share.

Scopul ei este să profeseze în domeniul presei pentru a-și dezvolta abilitățile și pentru a pune în practică tot ce a învățat în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Curiozitatea, pasiunea de a scrie, dorința de a fi de folos, curajul, dispoziția de a fi conectată mereu la actualitate au determinat-o să își aleagă acest drum. Iși dorește să se promoveze, să se reinventeze și să se adapteze la schimbările presei.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro