Interpreta de muzică populară, Nicoleta Cojocaru a trecut prin clipe de coșmar în urmă cu câțiva ani. Artista a divorțat atunci de soțul ei cu care are un copil. Cântăreața avea în acea perioadă, ordin de restricție în privința bărbatului, însă i-a expirat. Așa că, femeia a fost nevoită să treacă prin momente teribile.
Pe acea vreme, Nicoleta Cojocaru a vrut să prelungească ordinul de restricție în privința soțului ei, însă autoritățile au refuzat, pe motiv că acesta nu îi făcuse artistei niciun rău pe parcursul anului respectiv. Deși acesta o agresase și o amenințase cu moartea.
Nicoleta Cojocaru a fost terorizată de fostul soț
Interpreta a declarat în acea perioadă la Antena Stars prin ce momente de groază a trebuit să treacă. Știind că i-a expirat ordinul de restricție, fostul soț al cântăreței, i-a spart casa Nicoletei și a făcut-o să treacă prin lucruri groaznice.
„Ieri a venit pur și simplu și mi-a spart casa pentru că nu am vrut să îi dau mașina și aparatura pe care eu o folosesc la concerte, lucruri care nu îi aparțin pentru ca el nu a contribuit cu niciun ban.(…) Ordinul de restricție l-am avut între 8 martie și 8 iunie, si de când s-a terminat nu îmi mai dă pace.(…)
Îl influențează pe copil spunându-i că am amanți și că sunt o…(…) La fiul din cealaltă căsnicie mă duceam pe ascuns să-i fac de mâncare și când ajungeam acasă îmi făcea scandal. Nici cu părinții mei nu mă lăsa să mă văd”, a declarat artista la acel moment.
Soțul i-a furat mai multe lucruri din casă. Copiii ei au avut de suferit
Nicoleta Cojocaru a mai mărturisit atunci că atât copilul pe care îl are cu fostul soț, cât și fiul dintr-o altă căsătorie au de suferit din cauza tuturor celor provocate de bărbat. De asemenea, după ce i-a fost spartă casa, individul i-a furat un autoturism și alte bunuri care îi aparțineau cântăreței. Artista a fost bătută, maltratată și amenințată cu moartea în acea vreme. Ba mai mult, artistei i s-a spus că va avea un sfârșit mult mai tragic decât cel al Mădălinei Manole.