Reclamă

Umilință pentru Jean Paler, după mai bine de 40 de ani de carieră. Actorul a vorbit deschis despre perioada grea prin care trece și a dezvăluit ce pensie încasează lunar. În ultima perioadă s-a tot vehiculat că acesta ar câștiga peste 1.000 de lei pe lună, însă lucrurile stau cu totul altfel. 

Umilință pentru Jean Paler, după mai bine de 40 de ani de carieră

Umilință pentru Jean Paler, după mai bine de 40 de ani de carieră. Jean Paler a mărturisit că pensia lui este în valoare de 840 de lei pe lună. Acești bani nu îi ajung actorului nici să-și cumpere toate medicamentele de care are nevoie ca să supraviețuiască.

Pentru a câștiga niște bănuți în plus, el continuă să muncească în fiecare zi și este prezent pe scenă de fiecare dată când are ocazia, indiferent de starea lui de sănătate.

„După 43 de ani de carieră, 840 de lei. Reușesc să-mi cumpăr cam trei sferturi din medicamentele de care am nevoie și fără de care nu pot să trăiesc. Am fugit de la București, am pendulat între teatrele de revistă și am stat în București aproape 50 de ani”, a declarat Jean Paler, la Antena Stars.

“Mi-e ruşine să spun cifra exactă. Am pensia de 840 de lei, îmi este imposibil să trăiesc cu atâţia bani. Numai medicamentele mă costă 1.400 de lei. Mă ajută cei din familie, altfel nu aş avea cu ce să trăiesc. Inima îmi funcţionează doar 30% la sută, stau în fiecare an cel puţin 4 luni în spital”, a mai spus actorul.

Jean Paler are probleme grave de sănătate

Jean Paler are probleme grave de sănătate, iar de 12 ani se luptă cu afecțiuni la inimă. Actorul a fost operat de cinci ori, punându-i-se un fibrilator și 4 stenturi. În 2020, el a ajuns în stare gravă la spital. La vremea respectivă, el povestea experiența dură prin care a trecut în unitatea spitalicească.

foto: arhivă personală

„Ne încuiau ca pe câini în saloane, am vrut să plec, am ieșit pe holul spitalului, iar dintr-o dată m-am trezit cu vreo cinci pe mine, deși zile întregi n-am văzut țipenie de om, au sărit pe mine, mi-a dat unul brânci, unul m-a lovit, da, da au dat în mine. Unul dintre asistenții medicali, poate chiar medici erau, nu sunt sigur.

Au dat în mine și au țipat la mine, mi-au zis: „intră, mă, înăuntru, nu știi că n-ai voie, al dracului, nu auzi că n-ai voie să ieși pe hol. Alți mă loveau, alții mă drăcuiau. Alți îmi spuneau frumos. Am înțepenit de frig acolo, nu mai puteam rezista, le ceream să facă ceva, pentru că mă îmbolnăveam mai rău și mă băgau cu forța în camera de tortură. Asta am trăit.

Am stat aproape o săptămână acolo, timp în care am văzut o doctoriță de două ori, de care v-am spus mai sus. Când m-am externat din acest spital m-am rugat la Bunul Dumnezeu, m-am închinat și m-am rugat și am mulțumit că am scăpat de pușcărie”, a povestit Jean Paler pentru Fanatik.


Reclamă

Share.

Alina Anghel, jurnalist cu peste 8 ani de experiență. Vine în echipa substantial.ro pentru a vă pune la curent cu tot ceea ce se întâmplă în lumea mondenă și nu numai. Evenimentele la care a participat au ajutat-o să cunoască o mulțime de personaje din lumea showbizului și este gata să dea ora exactă atunci când vine vorba de știri de calitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro