Acum 16 ani, pe AcasăTv se difuza una dintre cele mai îndrăgite telenovele din România, „Numai iubirea”. Cea mai mică actriţă din film, Bianca Neagu a dispărut din lumina reflectoarelor o vreme însă cu trecerea timpului, Bianca a devenit de nerecunoscut. Cum arată ea şi cu ce se ocupă au putut afla toţi fanii telenovelei.
Bianca Neagu a fost invitată la emisiunea Vorbeşte lumea, iar aici mica actriţă a vorbit despre ce a făcut în ultimii 16ani de când s-a filmat „Numai iubirea”. Ea a mai jucat în „Păcatele Evei“, „Mama după ora 5“, „Inimă de ţigan“ şi „Daria, iubirea mea”.
La un moment dat, Bianca a dorit să se retragă şi s-a ocupat intens de studii, iar datorită afecţiunii puternice pe care o are pentru copii, aceasta a ales un master în domeniul logopediei. după care a decis că vrea să încerece și altceva.
„M-am descoperit. Mi-am descoperit limitele, mi le-am depăşit, m-am creat. Am avut timp să mă dezvolt profesional şi personal. Sunt bucuroasă şi împlinită de ultimii 16 ani. Acum sunt logoped, lucrez cu copiii. Îi ajut să înveţe să vorbească corect, pentru că este foarte important şi, din păcate, sunt foarte mulţi copii care au probleme. În perioada 4-6 ani, se dezvoltă cel mai bine limbajul şi trebuie, noi, logopezii, să facem ajustările necesare”, a declarat Bianca.
Bianca a spus că va reveni la actorie, însă nu este acum momentul, deoarece logopedia este cea mai importantă.
”Mi-e foarte dor de actorie. M-am concentrat mai mult pe cea de-a doua mea pasiune, logopedia, şi am luat o pauză destul de lungă. Mi-ar plăcea să revin pe micile ecrane. Nu am renunţat, îmi doresc să fac ceva”, a continuat Bianca Neagu.