Robert, bărbatul care și-a ucis soția după ce aceasta nu îl mai lăsase să își vădă copiii, a avut gânduri negre cu puțin timp înainte de a comite oribila crimă. Asta reiese din mesajele trimise nașei de cununie, în care spune că Irina, mama copiilor lui, „nu mai are mult”.
Se pare că existau de ceva vreme niște probleme în cuplul din Chitila. Într-o conversație cu nașa de cununie, făcută publică de Antena 3, se vede că Robert era extrem de frustrat de situația cu soția sa, care la rândul ei scria disperată că bărbatul intrase peste ea în casă.
Ultimul mesaj trimis de criminalul din Chitila
În conversație, bărbatul îi reproșa ceva nașei de cununie, care pare să fi fost prinsă la mijloc în conflictul dintre cei doi. După ce femeia a încercat să explice că a încercat să producă o mediere, bărbatul îi răspunde cu niște mesaje tulburătoare, din care reiese că omul plănuia ceva negru.
„Las-o, nașa, că nu mai are mult”, a scris Robert. „Eu m-am cam săturat de toată povestea asta. Și mi s-a acrit până peste cap.”
După ce a trimis aceste mesaje, Irina a fost găsită moartă în locuința ei, cu gâtul tăiat. Se pare că Robert fusese la ea acasă, pentru a-i cere explicații legate de situația cu copiii, pe care nu mai avea voie să îi vadă.
Atunci a izbucnit o ceartă, iar bărbatul a omorât-o pe mama copiilor săi cu mai multe lovituri de cuțit. A fugit de la locul crimei și și-a tăiat venele, încercând să își ia viața. Nu a reușit.
Medicii l-au transportat la spital, iar polițiștii au deschis dosar penal de ucidere din culpă.
Irina și Robert au doi copii, de 3 și 5 ani.