Reclamă
Data de 23 decembrie este ultima zi acceptată de organizatorii concursului pentru conducerea DIICOT, DNA şi de la Parchetul General. Doar astăzi, doritorii mai pot depune candidaturile, la sediul Ministerului Justiţiei.
Astfel, procurorii pot depune cereri de înscriere, până la 24.00, la Direcția resurse umane a MJ din București.
Cererile de participare la selecție vor fi însoțite de un dosar care trebuie să cuprindă obligatoriu documentele cerute de MJ. Acestea sunt:
- dovada îndeplinirii condițiilor de vechime prevăzute de lege
- declarațiile prevăzute de art.54 alin. (2) raportat la art.48 alin.(10-11) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare
- un proiect privind exercitarea atribuțiilor specifice funcției de conducere pentru care participa la selecție, care se depune atât pe suport hârtie, cât și în format electronic, pe suport specific; proiectul va fi încadrat într-o limita de 30 pagini, iar anexele nu vor putea depăși 10 pagini. Planul și anexele vor fi redactate cu caractere de 12, font Times New Roman, spatiere la 1,5 rânduriun curriculum vitae al procurorului, conform modelului comun european prevăzut în anexă H.G. nr. 1021/2004
- minim 10 lucrări întocmite de procuror în compartimentele în care și-a desfășurat activitatea, în ultimii 5 ani
- ultimul raport de evaluare a activității profesionale a procurorului participant la selecție
- orice alte înscrisuri relevante
Reclamă