Ministerul Mediului va da startul la un nou program important pentru români, mai ales în contextul scumpirii enorme a energiei. Este vorba despre acordarea de vouchere pentru achiziția de becuri inteligente. Acestea sunt destinate pentru un consum mai redus de curent electric.
Conform oficialului, programul va funcționa pe reguli asemănătoare ca programul Rabla pentru electrocasnice. Oficialul a anunțat că instituția pe care o conduce, prin AFM, a derulat mai multe etape ale acestui program de schimbare a echipamentelor consumatoare de energie electrică din fiecare gospodărie.
Vouchere pentru becuri economice
Acest program presupune schimbarea becurilor normale cu unele mult mai eficiente, adică schimbarea becurilor clasice cu unele led.
„ Principiul este acelaşi, regulile, în mare, sunt aceleaşi. Se înscriu acei furnizori de becuri care vor să participe în program la AFM, după care se deschide o sesiune de înscriere pentru beneficiari”, a anunțat oficialul.
Toți românii, indiferent de veniturile pe care le aduc în casă, se pot înscrie la acest program, a mai precizat Barna.
Conform unor surse citate de Antena 3 CNN, criteriile de înscriere în programul anunțat de Ministerul Mediului sunt următoarele: cei care aplică trebuie să aibă domiciliul în România, nu trebuie să aibă datorii la stat, vârsta trebuie să fie peste 18 ani și să predea un număr echivalent de becuri uzate.
Programul Rabla pentru electrocasnice va avea o nouă sesiune
Tanczos Barna a mai anunțat că programul Rabla pentru electrocasnice va mai avea o sesiune în acest an, înainte de sărbători. Scopul acestor programe este de a reduce consumul de energie electrică în locuințe. Conform oficialului din Guvernul Ciucă, vor fi gospodării unde se va face economie semnificativă prin schimbarea becurilor.
Concret, voucherele vor putea fi acordate pentru achiziţionarea becurilor LED de maximum 15W. Totodată, suma vehiculată iniţial pentru vouchere este de 200 de lei.