Una dintre cele mai importante prevederi legale este dată de majorarea amenzilor aplicate persoanelor care nu respectă măsurile luate prin cele Şase Ordonanţe Militare date până n prezent şi pentru următoarele.

Până la intraea în vigoare a acestei ordonanţe, românii erau sancţionaţi pentru nerespectarea măsurilor, cum ar fi lipsa declaraţiei pe propria răspundere la deplasările în afara locuinţei, plăteau în termen de 15 zile jumătate din minimul legal, adică 50 de lei, noul act normativ prevede că amenzile vor fi între 2000 şi 20.000 de lei. Ordonanţa introduce şi posibilitatea confiscării unor bucuri de la cei sancţionaţi. Majorarea va intra în vigoare la trei zile de la publicarea în Monitorul Oficial, deci de vineri, 3 aprilie.

„Art. 28. — (1) Nerespectarea prevederilor art. 9 constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 2.000 lei la 20.000 lei, pentru persoane fizice, și de la 10.000 lei la 70.000 lei, pentru persoane juridice.

(2) Pe lângă sancțiunea contravențională principală prevăzută la alin. (1), în funcție de natura și gravitatea faptei, se pot aplica și una sau mai multe dintre următoarele sancțiuni contravenționale complementare, prevăzute în ordonanțele militare:

a) confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenție;

b) interzicerea accesului prin aplicarea sigiliului de către organele abilitate;

c) suspendarea temporară a activității;

d) desființarea unor lucrări;

e) refacerea unor amenajări.”

În ordonanţa de urgenţă este prevăzută şi o critică a Avocatului Poporului:

„Pe perioada stării de asediu sau a stării de urgență, normele legale referitoare la transparența decizională și dialogul social nu se aplică în cazul proiectelor de acte normative prin care se stabilesc măsuri aplicabile pe durata stării de asediu sau a stării de urgență ori care sunt o consecință a instituirii acestor stări.”

„Art. 332. — (1) Valabilitatea documentelor eliberate de instituțiile și autoritățile publice se menține pe toată perioada stării de asediu sau a stării de urgență, precum și pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acestor stări.

(2) Prin excepție de la alin. (1), în cazul dovezilor înlocuitoare ale permiselor de conducere — cu drept de circulație, se menține numai valabilitatea celor emise în temeiul art. 111 alin. (1) lit. b) sau alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu modificările și completările ulterioare, pe toată perioada stării de asediu sau a stării de urgență, precum și pentru o perioadă de 10 zile de la încetarea acestor stări. Pentru aceleași perioade se menține și valabilitatea prelungirii dreptului de circulație dispusă de procuror sau de instanța de judecată potrivit art. 111 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, cu modificările și completările ulterioare.”