Reclamă

Comisia de Sănătate a dat raport favorabil proiectului iniţiat de social democraţi, proiect care prevede o serie de beneficii pentru copiii cadrelor medicale care îşi pierd viaţa în lupta cu coronavirusul. Proiectul a fost inițiat de senatorul PSD Florin Orțan și a fost depus la începutul lunii la Parlament. Senatul a aprobat, cu unanimitate de voturi, inițiativa legislativă, iar acum, aceasta ajunge la Camera Deputaţilor, care este for decizional.

Ce prevede proiectul care introduce pensia de urmaş pentru copiii cadrelor medicale care mor în lupta cu coronavirusul:

– La decesul unui cadru medical, Ministerul Sănătăţii acordă familiei acestuia sau persoanei care a suportat cheltuielile ocazionate de deces, după caz, un ajutor suplimentar în cuantum de două salarii medii pe economie.

– Urmaşii cadrelor medicale decedate ca urmare a desfăşurării activităţii medicale în lupta cu Covid-19 au dreptul la o pensie de urmaş egală cu 75% din cuantumul salarial pe care cadrul medical o avut-o la data decesului, care se actualizează potrivit reglementărilor legale în vigoare.

– În cazul în care nu există urmaş, dacă cel decedat era singurul susţinător al părinţilor săi, aceştia vor beneficia de jumătate din pensia de urmaş menţionată anterior.

– Membrii familiilor cadrelor medicale decedate în timpul şi din cauza serviciului ca urmare a desfăşurării activităţii medicale în lupta cu Covid-19 beneficiază gratuit de asistenţă medicală şi medicamente în cadrul reţelei sanitare a Ministerului Sănătăţii sau în alte reţele sanitare cu decontarea cheltuielilor de către acest minister

– Urmaşii personalului medical decedat ca urmare a participării la acţiuni medicale împotriva Covid-19 să beneficieze de scutire de la plata impozitului pe terenurile aflate în proprietate sau coproprietate şi a impozitului pe clădirea folosită ca domiciliu şi/sau alte clădiri aflate în proprietate sau coproprietate.

– În semn de recunoaştere a meritelor personalului medical participant la acţiuni medicale împotriva Covid-19 se instituie Ziua personalului medical, care se organizează anual pe 11 martie prin grija Ministerului Sănătăţii.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro