Lumina Sfântă este nu numai o binecuvântare, ci şi consolare, o încurajare, susține acum Patriarhul Daniel. Acesta a trimis un mesaj pentru toți românii, în aceste clipe de mare încercare.
„Lumina Sfântă este nu numai o binecuvântare, ci şi consolare, o încurajare. Hristos, care ne-a trimis Lumina Învierii Sale, doreşte să intre în casa sufletului nostru, în familia noastră, în toată viaţa noastră, să lumineze incertitudinea, să risipească teama, să ne ajute să ne vindecăm sufleteşte şi trupeşte. De aceea, noi mulţumim Mântuitorului Iisus Hristos pentru această binecuvântare şi această consolare şi mângâiere”, a transmis Patriarhul Daniel, la primirea Luminii Sfinte la Catedrala Patriarhală.
De altfel, preafericitul a mai spus că, prin intermediul Sfintei Lumini distribuită de voluntarii BOR, „ne-mbrăţişăm duhovniceşte, sufleteşte, de la distanţă”.
„Scoatem în evidenţă faptul că am fost şi anul acesta într-o comuniune. Dincolo de toate opreliştile care există din cauza pandemiei, am păstrat comuniunea cu Hristos şi cu toate bisericile ortodoxe prin această Lumină şi cu toţi credincioşii noştri, care, deşi nu pot participa fizic în noaptea de Înviere la slujbă, totuşi, prin faptul că primesc în casele lor această Lumină Sfântă noi ne luminăm cu prăznuirea, cum ne îndeamnă cântările de Sfintele Paşti şi unii pe alţii ne-mbrăţişăm duhovniceşte, sufleteşte, de la distanţă prin aceeaşi credinţă pe care o mărturisim şi aceeaşi iubire pe care o arătăm lui Hristos şi Bisericii Sale”, a arătat Patriarhul.
Pentru cine s-a rugat Patriarhul
„Ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos să lumineze viaţa noastră, să aibă o milă şi o iubire deosebită pentru toţi cei care se află în spitale sau la casele lor suferinzi sau singuri, sau trişti, sau în carantină, sau în izolare, să le aducă lumina iubirii Sale în sufletele lor spre slava Sfintei Treimi şi spre bucuria noastră, a tuturor”, a încheiat Patriarhul Daniel.