Reclamă

Mai clar, compania a anunțat că a solicitat Administrației SUA pentru Alimente și Medicamente autorizarea dozei booster a vaccinului său Covid-19 pentru toți adulții cu vârsta de 18 ani și peste.

Moderna a cerut aprobare pentru doza booster

Dozele booster împotriva CoVID-19 au fost aprobate de Administrația pentru Alimente și Medicamente din SUA pentru persoanele care sunt imunodeprimate, pentru oamenii cu vârsta de 65 de ani și peste și pentru cei cu risc ridicat de dezvoltare a unor forme severe sau care sunt expuși în mod regulat la virus.

Astfel, Moderna cere autorizarea pentru o doză de rapel de 50 de micrograme, jumătate din puterea vaccinului său inițial, administrată în două injecții la aproximativ patru săptămâni, scrie Reuters.

Pfizer, solicitare asemănătoare

Această solicitare vine la o lună după ce și Pfizer a solicitat o autorizație pentru doza booster a vaccinului său, dezvoltat împreună cu BioNTech.

Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, a anunțat recent că momentan dozele booster nu sunt obligatorii, însă sunt absolut esențiale pentru anumite categorii de persoane.

Potrivit mai multor specialiști, dozele booster sunt vitale pentru reducerea COVID-19 la un nivel endemic. Administrația Biden a anunțat încă din luna august că vrea să demareze campania de vaccinare cu aceste doze de rapel în luna septembrie.

Dozele booster sunt esențiale în combaterea pandemiei

Doza suplimentară a vaccinului Moderna este autorizată în Uniunea Europeană de autoritatea de reglementare a medicamentelor din luna octombrie pentru toate grupele de vârstă peste 18 ani, la cel puțin șase luni după a doua doză.

Deși Moderna se chinuie să își aducă vaccinul în fața oamenilor, mai multe țări, cum ar fi Franța, Canada, Finlanda și Suedia, au adoptat o poziție mai defensivă față de vaccinul Moderna din cauza unor preocupările legate de siguranța inimii. Acest risc ar afecta în special tinerii.


Reclamă

Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro