Reclamă

UEFA a anunțat, sâmbătă, cu 24 de ore înaintea finalei Campionatului European de Fotbal – EURO 2024, că a modificat regulamentul clasamentului golgheterilor pentru turneul final din Germania, informează cotidianul L’Equipe, preluat de Agerpres.

Inițial, UEFA a planificat să rupă posibilele egalități pentru Gheata de Aur luând în considerare asisturile și apoi minutele jucate. Conform acestui sistem, spaniolul Dani Olmo ar fi fost în frunte. Cu toate acestea, UEFA a decis acum că, dacă jucătorii sunt la egalitate la goluri, aceasta nu ar mai fi o problemă, iar Gheata de Aur va fi împărțită între ei.

Această schimbare înseamnă că, în prezent, șase jucători vor împărți premiul, cu excepția cazului în care cineva marchează în finală. Cei șase jucători aflați la egalitate sunt: Harry Kane (Anglia), Dani Olmo (Spania), Georges Mikautadze (Georgia), Jamal Musiala (Germania), Cody Gakpo (Olanda) şi Ivan Schranz (Slovacia) cu câte trei goluri fiecare.

Pentru finală, doar Kane și Olmo rămân în cursă. Dacă unul din cei doi va înscrie, el va putea intra singur în posesia trofeului.

„Dar Kane şi Olmo nu sunt singurii care speră să poată intra în posesia trofeului. Fabian Ruiz şi Jude Bellingham au câte două goluri înscrise la EURO 2024 şi îi pot depăși în cazul unei duble duminică seară.”

Spania şi Anglia se vor înfrunta în finala Campionatului European de Fotbal – EURO 2024, găzduit de Germania, duminică, pe Olympiastadion din Berlin, de la ora 22:00.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro