Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA) a anunţat, luni, deschiderea unei anchete disciplinare care îl vizează pe internaţionalul englez Jude Bellingham, autorul golului egalării în partida cu Slovacia, pe care l-a celebrat într-o manieră nepotrivită, informează AFP, preluat de Agerpres.
Instanţa europeană, organizatoarea Campionatului European din Germania, a anunţat „o anchetă disciplinară” sub egida unui inspector de etică şi disciplină privind un posibil comportament inadecvat al lui Bellingham.
Comunicatul UEFA nu a oferit nicio precizare privind natura faptelor reproşate.
Bellingham a menţinut Anglia în viaţă la EURO, egalând în al cincilea minut adiţional al meciului (90+5) cu o reluare acrobatică pe spate.
El a sărbătorit înscrierea golului cu braţele desfăcute, cum îi este obiceiul, dar înainte de reluarea jocului, el şi-a dus mâinile între picioare într-un moment în care trecea prin faţa băncii slovace, ceea ce a fost interpretat ca un posibil gest obscen şi o provocare.
Dar jucătorul lui Real Madrid, în vârstă de 21 ani, a postat un mesaj pe contul său de X pentru a dezminţi orice rea intenţie.
„A fost doar o glumă privată pentru amicii mei apropiaţi care erau la meci”, a spus el, adăugând că are „doar respect pentru Slovacia”.
Selecţionata Angliei s-a calificat cu emoţii în sferturile de finală ale Campionatului European de fotbal – EURO 2024, găzduit de Germania, printr-o victorie cu scorul de 2-1 (0-1, 1-1), după prelungiri, cu Slovacia, duminică seara, pe Arena AufSchalke din Gelsenkirchen.
Ivan Schranz a deschis scorul pentru slovaci, dar Jude Bellingham a egalat in extremis şi a trimis meciul în prelungiri, unde Harry Kane a semnat golul victoriei.